Romii din Sebeş, umiliţi de poliţie în Belgia
Când spui Belgia, spui inima Europei. Aici, diplomaţia, respectul şi corectitudinea sunt de obicei la ele acasă, dar de câteva zile, atât în presa belgiană, cât şi în instituţiile de nivel naţional şi european se vorbeşte tot mai mult şi de discriminare. Da! Discriminare faţă de romi. Se pare că este posibil şi aici, în poate singura ţară din Europa care nu a avut vreun caz exact de discriminare. Cine au fost cei discriminaţi? Trei tineri de etnie romă, originari din România, mai exact din municipiul Sebeş, judeţul Alba care de ceva timp îşi trăiesc viata în Belgia, în Sambreville, la circa 50 de kilometri de Bruxelles. Trei tineri muncitori, unul dintre ei chiar acţionar la o firmă de construcţii. Cum s-a întâmplat? Dupa o partidă de rummy, cei trei au plecat de acasă la un magazin din localitate, pentru a-şi cumpăara o sticla de suc. Ajunsi acolo, la casă era o coadă destul de mare şi au decis să nu mai stea să aştepte, mai precis să nu mai cumpere, chiar dacă la supermarket preţul era mai mic decât la un magazin mixt. Aşteptarea lor în magazin nu a durat mai mult de zece minute, după care au ieşit către parcare, acolo unde le era maşina. Când au vrut să plece, au fost blocaţi de o maşină de poliţie. Mai exact, erau aşteptaţi de opt poliţişti, veniţi cu trei maşini. Şoferul maşinii, Cornel Brăilean, a coborât să vadă ce se întâmplă, dacă este vorba despre un control de rutină sau o greşeală, o confuzie. În momentul în care a deschis gura în faţa poliţiştilor, aceştia i-au spus să tacă, deoarece şoferul ar ştii foarte bine de ce se află oamenii legii acolo… Uimit de cele auzite, Brăilean a vrut ca poliţiştii să fie mai clari, fiind sigur că era vorba despre o confuzie. «Ştiţi foarte bine de ce sunteţi voi aici, aţi venit la furat, sunteţi ţigani, etc», au spus poliţiştii, după care i-au scos şi pe ceilalţi din maşină şi au început să îi percheziţioneze. Clienţii şi lucrătorii magazinului au ieşit în parcare să vadă ce se întâmplă, parcă erau prinşi cei mai căutaţi criminali, dar din fericire cei trei tineri Cornel Brăilean, Gheorghe Simu şi Petru Căldarar nu a fost aşa. Românii-romi au fost controlaţi, percheziţionaţi şi dezbrăcaţi până la lenjerie, în parcarea magazinului, sub privirile a zeci de oameni şi la o temperatură de puţin peste zero grade. Văzând că nu au nimic asupra lor care să-i incrimineze şi să-i pună sub acuzare de furt, poliţiştii belgieni au început să percheziţioneze şi maşina, spunând că nu se poate să nu fie nimic în ea, pentru că ei sunt ţigani şi au venit la magazin să fure. Din cei trei tineri, numai Cornel Brăilean este vorbitor de limba franceză. „Poliţiştii au venit cu vorbe injurioase la adresa noatră, a etniei noastre, spunând că suntem nişte ţigani ordinari, şi că facem parte dintr-o reţea de hoţi din magazine”, a spus Cornel Brăilean.
În acest timp de răgaz, stând cu hainele în vine, Cornel Brăilean l-a sunat pe telefon pe vicepreşedintele Organizaţiei Non-Guvernamentale „Comunitatea Romilor din Belgia”(CRB), Ioan Stoica, pentru a-I susţine în faţa oamenilor legii. Ajuns la faţa locului, Stoica s-a prezentat şi s-a legitimat cu ecusonul Organizaţiei, însă în loc de cooperare, a primit din partea poliţiştilor cuvinte injurioase, expresii vulgare şi ameninţări. Ioan Stoica ne-a povestit că unul dintre poliţişti i-a spus că dacă nu pleacă de acolo o să îl arunce cu tot cu legitimaţie la gunoi. Vicepreşedintele CRB a menţionat că se află la faţa locului pentru a-i susţine pe cei trei tineri, dar poliţiştilor nu le-a păsat de prezenţa lui, chiar le-a displăcut acest lucru şi au continuat să îl ameninţe în continuare, chiar cu bătaia. În cele din urmă, Ioan Stoica a plecat de la magazin la Comisariatul de Poliţie, unde a încercat să stea de vorbă cu şeful acestuia. După aproximativ 10 minute, a coborât un ofiţer, care nu a vrut să se legitimeze sau să-şi prezinte identitatea, spunând ca el este acel şef de instituţie cu care vrea să vorbească. Ioan Stoica i-a povestit acestuia despre cele întâmplate în parcarea magazinului Delhaize, dar acesta a rămas imun la declaraţiile vicepreşedintelui organizaţiei „Comunitatea Romilor din Belgia”. Ofiţerul s-a rezumat să spună că poliţia a mers acolo după ce paznicul a sunat reclamând că tinerii au fost surprinşi în flagrant delict, furând din magazin. Plecat de la Poliţie şi întors la magazin, Ioan Stoica a stat de vorbă şi cu şeful magazinului, cerându-i şi acestuia explicaţii despre cele întâmplate. Franco Pallazo (şeful magazinului), i-a cerut paznicului să scrie o declaraţie despre incidentul anterior, însă camerele de supraveghere au reliefat că nu a fost vorba despre cei trei romi din Sebeş.
Presedintele Organizaţiei „Comunitatea Romilor din Belgia”, Marius Ursu, l-a trimis pe secretarul general al CRB să facă o anchetă internă la faţa locului. Din discuţia acestuia cu şeful magazinului a reieşit faptul că tinerii romi au avut parte de o zi de neuitat, deoarece poliţiştii, împreună cu paznicul magazinului Delhaize, au comis un act discriminator şi rasial asupra acestor tineri şi a vicepreşedintelui CRB. După o şedinţă de urgenţă a comitetului de conducere a ONG-ului, s-a decis ca declaraţiile tinerilor şi a vicepreşedintelui, împreună cu raportul anchetei interne, să fie depuse la Organul de Control al Poliţiei din Bruxelles. „Nu suntem de acord cu astfel de manifestări. Noi suntem de mulţi ani aici, muncim şi suntem respectaţi peste tot, atât la locul de muncă cât şi în cartierul unde locuim. Susţin că romii care comit acte reprobabile trebuie să fie pedepsiţi oriunde în lume, însă nu tolerăm forme de discriminare rasială în defavoarea unor oameni nevinovaţi. Organizaţia noastră va merge până în pânzele albe pentru ca vinovaţii de producerea acestui eveniment nefericit să fie traşi la răspundere. Am înaintat un dosar în justiţie împotriva firmei de securitate şi a Poliţiei din Sambreville pentru discriminare şi rasism, având în vedere că cei trei romi au fost acuzaţi pe nedrept de furt”, a declarat pentru „Jurnalul Naţional” preşedintele CRB, Marius Ursu, de profesie avocat, în prezent angajat al uzinei Audi din Bruxelles.
Florin Dobrater
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi
Cum urăm ”Crăciun fericit” în toate limbile europene: Cel mai des folosit mesaj de sărbători pentru cei dragi Doar o singură zi ne mai desparte de sărbătoarea Crăciunului, iar mulți dintre cei care vor sărbători nu sunt întotdeauna aproape de cei dragi. Centrul InfoCons a făcut o listă cu urarea „Crăciun fericit” scrisă în toate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun