Politică Administrație

Romatsa – Scandalul angajărilor de rude, în care este implicat și o familie din Alba, s-a transformat în dosar penal

Bogdan Presecan

Publicat

în

ROMATSA1-500x255Scandalul de nepotism la nivel înalt izbucnit la ROMATSA, care scoate la iveală sistemul politic clientelar din România, s-a lăsat cu începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual

Petrecerea Divorțaților

În urma sesizării transmise de Corpul de Control al primului ministru Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări în legătură cu o serie de angajări efectuate la ROMATSA, în perioada anilor 2011, 2012, 2013.

În cauză, procurorii au dispus, astăzi 10 aprilie 2014, începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual.

Despre Compania ROMATSA, majoritatea românilor au auzit cu ocazia unui alt scandal de proporții, iscat în urma accidentului aviatic din Apuseni, în urma căruia pilotul Adrian Iovan și medicul Aura Ion și-au pierdut viața. Administratia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA se afla sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, are statut de regie autonoma autofinantată de importanță natională și deține monopolul natural al serviciilor de trafic aerian din România.

La Romatsa au fost angajate mai multe rude de demnitari

Romatsa a angajat, în 2011, doi consilieri ai premierului de atunci, Emil Boc, dintre care unul a fost şoferul acestuia la PDL, cu avizul secretarului general al Ministerului Transporturilor Gheorghe Dobre, deşi competenţa de angajare revenea directorului regiei, transmite Guvernul.
Cei doi, Darius Pintilie şi Marius Buzea, au fost angajaţi ca inspectori şi experţi în servicii de trafic aerian.

Printre beneficiarii nepotismului identificat la Romatsa se regăsesc și soția și una dintre ficele liberalului albaiulian Tiberiu Bărbulețiu. Potrivit sursazilei.ro, în vara anului 2012, când secretar general la Ministerul Transporturilor a fost numit Tiberiu Bărbulețiu, soţia acestuia a fost angajată la ROMATSA. Iar la începutul acestui an, una dintre fiicele lui Tiberiu Bărbulețiu a fost angajată şi ea la ROMATSA. Potrivit aceleiași surse, dacă Monica Bărbulețiu, în declarația de avere din 2012, apărea angajată la firma Încoronării Cons SRL, din Alba, de anul trecut apare angajată ca referent la ROMATSA, de unde a încasat peste 44.000 de lei.

 “În interesul soluționării cauzei, în perioada următoare vor fi efectuate audieri și vor fi solicitate relații și înscrisuri. Pe parcursul derulării cercetărilor, vom informa opinia publică. Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, semai arată în comunicatul de presă al ÎCCJ.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult