Curier Județean

Romaniţa Iovan îi face parastasul de 40 de zile pilotului Adrian Iovan, la Horea. Au fost invitaţi toţi sătenii din comună

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident aviatic Apuseni18Gest emoţionant. La 40 de zile de la moartea pilotului Adrian Iovan, în data de 22 februarie, fosta sa soţie, Romaniţa Iovan organizează parastasul de comemorare în comuna Horea, unde au fost invitaţi să ia parte cei 300 de săteni care au căutat epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni. Potrivit fostului deputat Corneliu Olar, mâncarea va fi pregătită de bucătăresele din comună, iar la comemorarea pilotului vor fi invitate şi rudele Aurei Ion, tânăra studentă care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic. Slujba de parastas va fi oficiată de ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei şi un sobor de preoţi din judeţele Alba şi Cluj.

Petrecerea Divorțaților

Parastasul de 40 de zile pentru comemorarea pilotului Adrian Iovan îi va aduna la masă pe toţi sătenii din comuna Horea care au căutat rămăşiţele avionului prăbuşit, cei peste 300 de oameni, şi pe supravieţuitorii accidentului, fiica lui Adrian Iovan, arhiepiscopul de Alba, Irineu, preoţi din două judeţe, Cluj şi Alba, precum şi rude şi prieteni ai celui decedat.

„Romaniţa vine cu un grup de prieteni de-ai lui Iovan, piloţi. Parastasul este al familiei, noi suntem lângă ei, participăm, sprijinim. Nu am luat încă legătura cu familia Aurei, că i-am văzut că sunt supăraţi, săracii, dar sigur îi vom contacta. I-am cerut permisiunea doamnei Romaniţa să chemăm şi rudele Aurei şi a spus că nu are nimic împotrivă. Romaniţa Iovan organizează parastasul şi mi-a spus că vrea să dea o masă la toată lumea acolo. Nu ştiu din ce va fi compusă masa, dar Romaniţa a vorbit cu bucătărese din sat să prepare bucatele„, a declarat fostul deputat Corneliu Olar.

Sursa: romaniatv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

7 noiembrie 2026 | Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Sesiune gratuită de pregătire pentru admitere. Cursuri online de matematică și limba română

Bogdan Ilea

Publicat

în

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Sesiune gratuită de pregătire pentru admitere. Cursuri online de matematică și limba română Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, alături de colegiile militare din țară, organizează o nouă sesiune gratuită de pregătire pentru elevii de clasa a VIII-a care își doresc să urmeze învățământul liceal […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident rutier la Sebeș: Impact între două autoturisme pe strada Avram Iancu

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Sebeș: Impact între două autoturisme pe strada Avram Iancu Un accident rutier a avut loc la Sebeș pe strada Avram Iancu, luni, 2 noiembrie 2026. Din primele informații disponibile, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea masurilor specifice și prim ajutor […]

Citește mai mult

Curier Județean

Șofer din Alba, prins băut la volan, în județul Sibiu: Avea o alcoolemie de 0,41 mg/l și este cercetat de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Șofer din Alba, prins băut la volan, în județul Sibiu: Avea o alcoolemie de 0,41 mg/l și este cercetat de polițiști Un șofer din Alba a fost prins băut la volan, în județul Sibiu. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l și este cercetat de polițiști. Potrivit IPJ Sibiu, la data de 01 noiembrie a.c., […]

Citește mai mult