Ştirea zilei

Românii vor ajunge să consume resturile aruncate de alte state europene: Semnal de alarmă din Parlamentul European

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii vor ajunge să consume resturile aruncate de alte state europene: Semnal de alarmă din Parlamentul European

Europarlamentarul Daniel Buda a acuzat, sâmbătă, la Antena3, un „faliment al clasei politice românești” și a pledat cauza dezvoltării industriei de procesare alimentară în România, avertizând că, în caz contrar, românii vor ajunge să consume „zgârciurile” aruncate de alte state europene.

„Trăim un paradox în România, în condițiile în care avem asigurat din sursă internă doar 24% din necesarul de carne de porc. Restul îl importăm din Europa sau din afara UE. Asta, în condițiile în care tu, ca țară, te lauzi că ești prima din Europa la exportul de cereale: porumb, grâu, orz ș.a.m.d. Este nevoie de o intervenție a statului aici.

Îmi pare foarte rău să recunosc un faliment al clasei politice pe această direcție, legat de faptul că nu am reușit să găsim mecanismele prin care să punem la punct această dezvoltare a capacității de procesare în România.

Avem acum această oportunitate prin acest Plan Național Strategic (elaborat în cadrul Politicii Agricole Comune și finanțate de Fondul european de garantare agricolă, n.r.), care alocă 8 miliarde pe un singur pilon de dezvoltare, pe care putem să-i folosim pentru dezvoltarea acestui sector.

Dacă nu facem acest lucru, România va deveni o țară în care se vor desface produse și vom mânca, probabil, resturile pe care le aruncă țări precum Germania, Franța sau Italia. Să nu ne imaginăm că ei vor consuma zgârciurile de la un porc sau de la o vită. Este foarte important să încercăm să ne asigurăm o independență alimentară.

Ne aducem aminte ce spunea ambasadorul Norvegiei: ‘voi, românilor, nu sunteți normali la cap. Puteți hrăni 80 de milioane de oameni și importați până și banalul cartof sau măr’. Situația nu este deloc bună, de aceea mi-am și permis să ridic problema întruna dintre ședințele de la partid.

Am spus: ‘Atenție, dacă nu suntem foarte bine ancorați în realitățile din teren – pentru că sunt foarte multe ferme de pui sau de porci care nu se mai repopulează din cauza tarifelor la electricitate – vom fi o țară tributară importurilor de proastă calitate”, a declarat europarlamentarul la Antena 3.

sursa: stiripesurse


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

DOLIU în muzica românească: Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. A proiectat și ridicat un hotel în Alba Iulia și a cântat cu trupa Mass Media

Ioana Oprean

Publicat

în

DOLIU în muzica românească: Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. A proiectat și ridicat un hotel în Alba Iulia și a cântat cu trupa Mass Media Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. Numele său este legat de proiectarea și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Modernizare majoră a instalației de uscare de la Kronospan Sebeș: Evacuarea amestecului de aer și fibre fine urmează să se facă prin doar două cicloane, echipate cu sisteme de monitorizare continuă a pulberilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Modernizare majoră a instalației de uscare de la Kronospan Sebeș: Evacuarea amestecului de aer și fibre fine urmează să se facă prin doar două cicloane, echipate cu sisteme de monitorizare continuă a pulberilor Kronospan Trading SRL a solicitat Direcției Județene de Mediu Alba emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare instalație uscară fibră”. Obiectivul proiectului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa B negativ: „Un tânăr de 26 de ani, implicat într-un accident, în stare gravă, are nevoie urgent de sânge”

Ioana Oprean

Publicat

în

CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa B negativ: „Un tânăr de 26 de ani, implicat într-un accident, în stare gravă, are nevoie urgent de sânge” Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat miercuri, 11 martie 2026, un nou apel pentru persoanele care pot să doneze sânge din grupa B negativ. ,,Un tânăr […]

Citește mai mult