Actualitate

Românii și-au permis, iarna aceasta, concedii mai scumpe în țară

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarna aceasta, românii și-au permis concedii în țară mai scumpe cu 6% față de anul trecut. Până acum au cheltuit pe vacanțe 15 milioane de euro, iar unii și-au prelungit sejururile pe Valea Prahovei sau în Bucovina până după Sfântul Ioan. Revelioanele tematice din Moldova, cu tradiții și obiceiuri, au fost printre cele mai scumpe.

Petrecerea Divorțaților

Românii care și-au petrecut vacanțele în țară au cheltuit apoximativ 500 de lei pentru masă și cazare, cu 6% mai mult decât anul trecut. Alți 400 de lei au fost rezervați pentru drum și distracție, arată datele Federației Patronatelor din Turism.

Iarna aceasta, cei mai mulți au ales pensiunile de la țară, care au fost ocupate în procent de 90%. Pe locul al doilea s-a aflat Valea Prahovei.

Străinii au cumpărat vacanțe în România chiar și cu 6 luni înainte, în speranța că vor avea noroc tot anul dacă Revelionul îi prinde în țara lui Dracula.

78 de mii de români și-au petrecut minivacanța de Crăciun în stațiunile din țară și au cheltuit 15 milioane de euro.

Sursa: stiri.tvr.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Copiii sub 14 ani care comit fapte penale, obligați să meargă la psiholog fără acordul părinților: Ce prevede legea pentru părinţi

Ioana Oprean

Publicat

în

Copiii sub 14 ani care comit fapte penale, obligați să meargă la psiholog fără acordul părinților: Ce prevede legea pentru părinţi Copiii sub 14 ani care comit fapte de natură penală vor putea fi obligați de instanță să participe la ședințe de consiliere psihologică, chiar dacă părinții nu sunt de acord. Curtea Constituțională a admis […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4 CNAIR a început testarea sistemelor de monitorizare și siguranță din tunelul Momaia, de pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, înainte de deschiderea circulației, programată pentru acest an. Centrul de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cu cât se reducere vârsta de pensionare în 2026 pentru grupa 1 de muncă: Cine se încadrează și câți ani câștigă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu cât se reducere vârsta de pensionare în 2026 pentru grupa 1 de muncă: Cine se încadrează și câți ani câștigă Reducerea vârstei de pensionare pentru grupa 1 este prevăzută în legea pensiilor pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare în fosta grupă I de muncă, precum și pentru anumite perioade lucrate în condiții […]

Citește mai mult