Românii care stau la curte ar putea fi amendați până la 30.000 de lei. Care este greșeala care ne poate arde buzunarele
Românii care stau la curte ar putea fi amendați până la 30.000 de lei. Care este greșeala care ne poate arde buzunarele
Legea compostului a intrat în vigoare la începutul anului 2021, care îi obligă pe români să colecteze separat din gunoi deșeurile biodegradabile, precum fructele și legumele stricate. Persoanele care nu respectă regulile pot primi amenzi chiar și de 30.000 de lei.
Cei mai mulţi dintre români comit o greşeală care îi poate costa enorm. Mai precis, curățenia de primăcară pe care o fac în curte trebuie să se desfășoare în funcție de anumite reguli. Legea compostului interzice arderea frunzelor uscate în propria curte, iar cei care o încalcă pot primi o amendă de până la 30.000 de lei.
Atenție, nu doar frunzele sunt interzise a fi puse pe foc, ci și vreascurile sau alte resturi vegetale! Banii se plătesc tocmai pentru nerespectarea obligației de a colecta selectiv frunzele și resturile vegetale.
Legea compostului a intrat în vigoare încă din 2021, iar amenda minimă este de 400 lei. Dacă ne raportăm la cea maximă, atunci aceasta ajunge la 800 de lei, pentru persoane fizice. În cazul persoanelor juridice, sancțiunea contravenţională este cuprinsă între 10.000 şi 20.000 de lei.
Pentru autorităţile responsabile, amenzile se pot încadra între 5.000 şi 15.000 de lei, iar pentru nerespectarea normelor tehnice, contravenţiile pot ajunge şi la 30.000 lei! Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor menţionate se fac de către personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.
De precizat că amenzile se aplică şi pentru focurile aprinse pe proprietăţi private, dar şi pentru cele aflate pe domeniul public. De exemplu, anul trecut, mai mulți fermieri mici din județul Gorj au au primit amenzi de aproximativ 10.000 de lei!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun”
Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun” Spectacole imersive de lumini, concerte, atracții pentru toate vârstele și ateliere pentru copii. Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își deschide porțile pe 20 noiembrie și promite o ediție cu un concept vizual complet reînnoit. Cluj-Napoca intră […]
Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei
Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei Guvernul pune în aplicare un mecanism financiar prin care vor fi compensate plățile restante acumulate de primării, consilii județene, instituții publice locale și spitale aflate în subordinea autorităților administrației publice locale. Valoarea totală a mecanismului este de 2 miliarde de […]
Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie?
Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie? Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, de la lansarea sistemului în 2008 şi până la 30 septembrie 2026, un randament mediu anual de 8,5%, peste rata medie anuală a inflaţiei, de 4,8%, potrivit […]

