Românii ar putea avea liber, în 27 martie, de Ziua Unirii Basarabiei cu România
Un proiect de lege inițiat de deputatul Eugen Tomac, prin care ziua de 27 martie este declarată Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională a fost adoptat, marți, de Senat.
„Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele Românieii în străinătate prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural-ştiinţifice dedicate acestei sărbători”, prevede proiectul de lege, iniţiat de deputatul Eugen Tomac.
De asemenea, Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale „iau măsurile necesare pentru ca în data de 27 martie drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice”, potrivit iniţiativei legislative.
„Ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român. Atunci, după 106 ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România”, se arată în expunerea de motive a proiectului iniţiat de Eugen Tomac, scrie Gandul.info.
Proiectul de lege a fost adoptat în plenul Senatului cu 79 de voturi „pentru”.
Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional. (V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]
