Actualitate

România va avea în 2025 un program special de finanţare pentru copii: Investiţii substanţiale în modernizarea infrastructurii educaţionale din zonele rurale şi defavorizate

Ioana Oprean

Publicat

în

România va avea în 2025 un program special de finanţare pentru copii: Investiţii substanţiale în modernizarea infrastructurii educaţionale din zonele rurale şi defavorizate

Anul viitor, România va avea un program special de finanţare dedicat activităţilor şi investiţilor în infrastructura şi serviciile destinate copiilor, a anunţat, joia trecută, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, într-o postare pe Facebook.

Petrecerea Divorțaților

„Vorbim despre un program care să sprijine investiţii substanţiale în modernizarea infrastructurii educaţionale din zonele rurale şi defavorizate, extinderea accesului la servicii medicale şi sociale esenţiale, prin centre de asistenţă şi consiliere în comunităţile defavorizate, precum şi dezvoltarea unor reţele de protecţie socială”, a subliniat Boloş.

Acesta a precizat că a avut joi o şedinţă de lucru în care s-a discutat pe această temă, alături de ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, Natalia Intotero şi Rareş Achiriloaie, preşedinte ANPDCA, cu doamna dr. Najat Maalla M’jid, Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU pentru problema violenţei împotriva copiilor şi Gabrielle Akimova, Reprezentant Adjunct UNICEF.

Citește și: Anul 2025, instituit drept „Anul Național al Copilului” în România: Manifestări sociale, educaționale, culturale și civice pentru copii și fonduri pentru prioritizarea investițiilor în infrastructura destinată celor mici

„Am convenit ca echipa MF să lucreze cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse la un program special de finanţare destinat activităţilor şi investiţilor în infrastructura şi serviciile destinate copiilor. Ştiţi că pentru noi, o prioritate esenţială a acestui an a fost modernizarea marilor servicii publice. În 2024, vedem că cele două mari servicii publice au ajuns să aibă un buget de 150 miliarde lei, comparativ cu 100 miliarde lei în 2023„, a menţionat Boloş în postarea sa.

Ministrul Finanţelor a susţinut că pentru educaţie, de la începutul anului, s-a înregistrat „o creştere istorică de 61%”, care nu a însemnat doar creşteri de salarii şi de burse, ci şi îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare şi dezvoltare.

Pe componenta de sănătate, pe lângă bugetul pe care îl avem pentru Casa de Sănătate, de 73 miliarde lei, şi pentru Ministerul Sănătăţii, 17 miliarde lei, urmărim implementarea obiectivelor de investiţii care sunt cu surse de finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de la cabinetele medicale individuale până la unităţile spitaliceşti modernizate sau peste 760 de milioane de euro în serviciile medicale de prevenţie asigurate din fonduri europene, prin intermediul programului de Sănătate”, a punctat el.

PIDS urmăreşte să schimbe viaţa a peste 90.000 copii

De asemenea, Boloş a adăugat că în Politica de Coeziune 2021-2027 sunt două programe speciale pentru componenta socială.

„Nu ştiu câţi îşi mai aduc aminte, dar ca ministru al fondurilor europene am ţinut să avem în Politica de Coeziune 2021-2027 două programe speciale pentru componenta socială: Programul Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) şi Programul Educaţie şi Ocupare (PEO). Împreună au un buget total de 8 miliarde de euro„, a transmis ministrul Finanţelor.

Potrivit sursei citate, PIDS urmăreşte să schimbe viaţa a peste 90.000 copii, iar prin PEO peste 2.000 copii sunt sprijiniţi să participe la educaţia timpurie. Acestea sunt doar două dintre numeroasele obiective ale programelor, care urmăresc să răspundă nevoilor românilor vulnerabili.

„Ţin mult la aceste investiţii din următorul considerent: înţelegerea liberalismului autentic nu exclude preocuparea faţă de bunăstarea celor mai vulnerabili, în special a copiilor. Ei sunt nu doar beneficiari ai politicilor noastre sociale, ci şi resursa viitoare a economiei. Fără a investi în educaţie, sănătate şi protecţie socială pentru tineri, riscăm să slăbim tocmai bazele care fac o economie de piaţă funcţională şi sustenabilă„, a mai scris ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe reţeaua de socializare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele

Ioana Oprean

Publicat

în

ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]

Citește mai mult

Actualitate

Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]

Citește mai mult