România reformată

De doi ani trecem printr-un proces accelerat de transformări ale vieţii noastre numite pompos modernizarea statului. Autostrăzi nu avem în continuare, preţurile au crescut şi cresc necontenit ajutate de criza care la alţii s-a cam sfârşit, sau măcar s-a stabilizat asigurând un punct de plecare spre creştere, taxa pe valoarea adăugată a crescut, şomajul aşijderea, iar despre reformele din Educaţie şi Sănătate, ca să nu vorbesc despre modificările prin care au trecut legile de salarizare a bugetarilor, Codul Muncii, ori Legea pensiilor ce să mai zic? Au adus aceste reforme creşterea nivelului de trai? Nu? Atunci pentru cine se fac? Dacă nivelul nostru de trai, al celor mulţi numiţi „talpa ţării” nu a crescut, este evident, ni se dau asigurări că rezultatele bune le vom vedea în anii care vin. Facem totul pentru viitorime! De două decenii facem totul doar pentru viitorime! De două decenii trăim sub semnul sloganului „trebuie să ne fie acum mai rău pentru a ne fi apoi mai bine”. Când va fi acel „apoi”. Este vorba cumva despre viaţa de apoi?
Nimic nu scapă avântului reformator, modernizator al şefului statului. Dar s-a gândit oare dumnealui şi premierul, sau dacă nu ei, experţii ăia pe care ne tot spun că-i consultă, că reforma nu înseamnă întoarcerea unei ţări, a vieţilor noastre în primul rând, cu susul în jos? S-au gândit un singur moment măcar că există o limită de toleranţă personală dar şi socială şi că prea multă reformă, mai ales într-un timp prea scurt, aşa cu hei-rup-ul nu va putea fi digerată, suportată de subiecţii plătitori de impozite şi taxe? Şi sigur că un stat modern are nevoie de Constituţie nouă, de un nou sistem parlamentar, de noi reguli în ceea ce priveşte raporturile politice între Parlament şi preşedinte şi, pentru că ministerele s-au dovedit incapabile (asta se deduce din chiar argumentarea premierului şi a celorlalţi membri ai PDL întru susţinerea aiuritorului şi încă invizibilului pe hârtie proiect de reorganizare a ţării) de răsturnarea vechii ordini administrativ teritoriale. Aceste subiecte sunt ultimele (în sensul de cele mai noi) pe agenda politicienilor Puterii şi dezbaterea lor ocupă din plin spaţiul public. Românii cei mulţi, plătitorii taxelor şi impozitelor care susţin acest stat şi pe puternicii zilei, nu au fost întrebaţi dacă doresc sau nu această avalanşă de reforme. În unele cazuri, cele anunţate la începutul acestor rânduri nu există o prevedere expresă. Dar în ceea ce priveşte reorganizarea administrativ-teritorială există. Îi pasă cuiva? Premierul ne-a spus că fiind vorba despre o reorganizare a întregului teritoriu şi nu doar de schimbarea graniţelor sau denumirii unei unităţi teritoriale existente nu este necesar referendumul. Chiar aşa? Păi dacă pentru divizarea unei comune, de exemplu, se face referendum local, pentru bulversarea unei ţări întregi nu este nevoie ca cetăţenii să fie consultaţi? Unul dintre părinţii Revoluţiei Franceze spunea referindu-se la apariţia proprietăţii private că primul om care a avut curajul să îngrădească o bucată de teren spunând „acesta este al meu” şi a găsit în jurul lui oameni suficient de proşti ca să-l creadă a inventat proprietatea privată. Similar acestei atitudini, premierul Emil Boc ne spune că pentru reorganizarea teritorială în formula dorită de preşedinte nu este nevoie de referendum. Gradul nostru de inteligenţă care este?
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI