România, prima pe listă în topul țărilor din UE cu mare risc de sclavie modernă
România este statul din Uniunea Europeană (UE) cu cel mai înalt risc de sclavie modernă. Concluzia se arată în raportul ”Modern Slavery Index 2017”/Indexul sclaviei moderne 2017.
Studiul a fost realizat de către centrul de analiză și consultanță de risc Verisk Mapelcroft, din Marea Britanie.
România, Bulgaria, Italia, Grecia și Ciprul sunt cele cinci state menționate ca având cele mai mari riscuri de sclavie modernă. De asemenea, cele cinci țări sunt prezentate și ca „puncte-cheie” de intrare în UE a migranților, categorie extrem de vulnerabilă la exploatare.
Situația din România s-a înrăutățit mai repede decât în orice altă țară din lume, după ce a pictat 56 de poziții față de raportul anterior, scriu autorii studiului.
România și Italia „au cele mai grave încălcări raportate în UE, inclusiv forme severe de muncă forțată, precum servitute și trafic”, se arată în raport.
Însă țara noastră este singurul stat din UE cu eticheta de „risc sporit” în privința sclaviei moderne.
„Asta înseamnă că scorul obținut de România reprezintă riscuri în interiorul României. Victimele din România ale sclaviei din UE sunt reflectate și în scorurile altor țări”, a declarat pentru Balkan Insight Jason McGeown, directorul de comunicare al Verisk Maplecroft.
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Foto: Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks
Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks, un spectacol senzațional Sala plină, muzică live, emoție și aplauze la scenă deschisă! Orchestra Simfonică București a oferit duminică seara, 25 octombrie 2026, un spectacol memorabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul Vivaldi Rocks […]
MESAJE de SFANTUL Dumitru 2026: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru 2026 • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de Sfântul Dumitru haioase și amuzante. Considerat apărătorul păstorilor și al ostașilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (prăznuit la 26 octombrie) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi […]
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice O demonstrație studențească pornită pe străzile capitalei ungare s-a transformat, în câteva ore, într-o insurecție națională împotriva regimului comunist și a dominației sovietice. Evenimentele din 23 octombrie 1956 au deschis cea mai gravă criză a blocului estic de la moartea […]
