România pe ultimul loc în UE, după durata vieții profesionale. Participarea femeilor pe piața muncii tot mai scăzută
România pe în coada clasamentului UE, după durata vieții profesionale. Participarea femeilor pe piața muncii tot mai scăzută
În România, durata vieții profesionale a ajuns pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Durata este de puțin peste 32 de ani, potrivit datelor Eurostat. Acum 20 de ani, ne situam în fruntea țărilor în care se muncea tot mai mult. Pentru femei, durata vieții profesionale este în continuă scădere.
Daniela Apostolache, 56 de ani, spune că a aplicat pentru cel puțin 200 de locuri de muncă de când a fost concediată în septembrie anul trecut de un furnizor de servicii financiare, unde conducea departamentul de „consumer experience”. De atunci a fost chemată la un singur interviu, fără să fi obținut vreo ofertă concretă. Iar asta i-a intensificat Danielei, care are trei copii, îngrijorările în privința viitorului ei financiar.
Citește și: Peste 40.000 locuri de muncă în România, în PERICOL din cauza unei legi: Peste 66% dintre angajați sunt femei
Ea a decis săptămâna trecută să-și vândă apartamentul de 3 camere și să se mute într-unul mai mic, cu două camere. Deși indemnizația de concediere a fost cât de cât de ajutor, banii se duc repede. „Mă tem doar să nu mă îmbolnăvesc- asta mi-ar mai lipsi acum”, spune ea, admițând că încă e șocată de ceea ce i se întâmplă. Viața ei profesională pare să se fi încheiat după 32 de ani de muncă. „Mă simt ca un semi-pensionar la vârsta mea”, mai spune Daniela.
În România, viața profesională dureză în medie puțin peste 32 de ani, potrivit datelor Eurostat, România fiind pe ultimul loc în UE după durata vieții profesionale, deși în anul 2000 făcea parte din plutonul celor care munceau cel mai mult.
Între 2015 și 2024, durata așteptată a vieții active a crescut în toate țările UE, cu excepția României, mai notează Biroul de Statistică al UE. Patru țări au înregistrat o creștere de 4 sau mai mulți ani: Malta (5,2 ani), Ungaria (4,8 ani), Estonia și Irlanda (ambele cu 4,4 ani).
În schimb, Spania, Suedia, Letonia și Austria au înregistrat o durată așteptată a vieții active relativ stabilă, cu creșteri egale sau mai mici de 2 ani.
România a fost singura țară care a înregistrat un declin – de 0,1 ani.
Cauzele pentru care România și Italia ocupă ultimele locuri sunt multiple
Participare scăzută a femeilor pe piața muncii: Atât România, cât și Italia au unele dintre cele mai mici rate de participare a femeilor la forța de muncă. Acest lucru limitează numărul mediu de ani lucrați, deoarece femeile din aceste țări părăsesc frecvent piața muncii mai devreme din motive legate de îngrijirea copiilor, obligații familiale sau factori culturali. De exemplu, în 2023, se estima că femeile din Italia vor lucra doar 28,3 ani, iar cele din România doar 28,5 ani, comparativ cu peste 41 de ani în țări precum Suedia sau Țările de Jos.
Pensionări timpurii și pensii speciale: În special în România, pensionările anticipate prin scheme de pensii speciale (pentru anumite profesii, uneori chiar de la 50-55 de ani) au dus la scăderea duratei medii a vieții active. Și în Italia au existat diverse opțiuni pentru retragere anticipată, precum și folosirea extinsă a pensiilor de dizabilitate sau a altor forme non-standard, ceea ce reduce suplimentar anii lucrați în medie.
Șomaj ridicat în rândul tinerilor și intrare întârziată pe piața muncii: În ambele țări, tinerii petrec adesea mai mulți ani șomeri sau în afara forței de muncă după absolvirea studiilor, fie pentru că întâmpină dificultăți în găsirea unui loc de muncă stabil, fie pentru că acced mai târziu la un job (uneori la 20 și chiar 30 de ani). În Italia, de exemplu, este comun ca absolvenții universitari să obțină un loc de muncă stabil destul de târziu.
Muncă informală și nedeclarată: Mai ales în România, dar și în anumite regiuni ale Italiei, munca nedeclarată („la negru”) este mai des întâlnită. Din moment ce statisticile oficiale se bazează pe participarea declarată la piața muncii, anii lucrați „la negru” nu sunt contabilizați, ceea ce scade media duratei vieții active oficiale.
Factori demografici și de sănătate: Speranța de viață mai scăzută, în special în rândul bărbaților din România, și ratele mai mari de dizabilitate în rândul adulților de vârstă activă, înseamnă că o parte din populație părăsește forța de muncă mai devreme din motive de sănătate, comparativ cu țări nordice mai prospere.
Disparitate de gen: Ambele țări înregistrează diferențe mari între bărbați și femei în ceea ce privește numărul de ani lucrați: în 2023, diferența era de 8,9 ani în Italia și de 7,1 ani în România, printre cele mai ridicate din UE. Acest lucru reflectă atât bariere culturale, cât și structurale pentru participarea femeilor la muncă și pentru longevitatea carierei acestora.
Prin contrast, țările din nord-vestul UE tind să aibă pensionări mai târzii, rate mai mari de ocupare a tinerilor, participare crescută a femeilor și politici sociale care permit părinților să rămână în câmpul muncii – ceea ce duce la o durată medie a vieții active semnificativ mai mare în statistici.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
22 septembrie 2025 | Echinocțiul de toamnă: Ce se întâmplă după fenomenul astronomic și din ce moment zilele devin mai scurte decât nopțile. Obiceiuri şi tradiţii
22 septembrie 2025 | Echinocțiul de toamnă: Ce se întâmplă după fenomenul astronomic și din ce moment zilele devin mai scurte decât nopțile. Obiceiuri şi tradiţii Luni, 22 septembrie 2025, va avea loc echinocțiul de toamnă 2025, un fenomen astronomic așteptat de mulți, când ziua și noaptea se află aproape în echilibru. Zilele vor deveni […]
Biletele de trimitere şi scrisorile medicale devin documente digitale. Platforma de asigurări de sănătate, modernizată cu o investiţie de 100 milioane de euro
Biletele de trimitere şi scrisorile medicale devin documente digitale. Platforma de asigurări de sănătate, modernizată cu o investiţie de 100 milioane de euro Biletele de trimitere şi scrisorile medicale devin documente digitale, odată ce Ministerul Sănătăţii investeşte 100 de milioane de euro, bani din PNRR, în modernizarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate. Potrivit ministrului […]
Cum va fi VREMEA în iarna 2025-2026: Vortexul polar începe să se formeze și va lovi și România. Indicii că ar putea urma o iarnă cu frig intens și ninsori abundente
Cum va fi VREMEA în iarna 2025-2026: Vortexul polar începe să se formeze și va lovi și România. Indicii că ar putea urma o iarnă cu frig intens și ninsori abundente Un nou vortex polar începe să se formeze deasupra Arcticii, iar specialiștii avertizează că fenomenul La Niña ar putea influența decisiv iarna 2025/2026 în Europa, […]