Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

România Mare chiar nu e de vânzare!!!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Există, cu adevărat, o dispută în sânul Partidului România Mare, după cum ştie tot românul cât de cât informat. Pe de-o parte preşedintele-fondator al PRM, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, un om de cultură căruia nici cei mai înverşunaţi duşmani nu-i pot contesta patriotismul sau nivelul moral şi intelectual. Pe de altă parte, o sumă de personaje lipsite de realizări personale, care îşi imaginează că pot confisca acest partid în interesul lor propriu şi personal. Aceştia uită, însă, un lucru: cu aripile altei păsări te poţi împăuna, dar nu poţi zbura cu ele! Aşadar, „vrăbioii” hrăniţi şi învăţaţi să zboare de către liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, cei care au pus la cale un puci odios pentru a-l îndepărta de la conducerea partidului, nu vor putea niciodată să zboare spre politica de vârf, împăunându-se cu aripile pajurei de pe sigla PRM! O pajură ce apare ca siglă încă de la înfiinţarea PRM de către liderul său de drept, C.V.Tudor, odată cu înregistrarea denumirii acestuia la OSIM!

Dar iată argumente reale în favoarea preşedintelui de drept: dezvăluirea modului intrigant, viclean, prin care se încearcă preluarea puterii PRM de către pucişti! Totul a început cu o minciună: Plenara Consiliului Naţional din 15 iunie 2013, care fusese amânată prin decizia Biroului Permanent din 7 iunie 2013, pentru data de 26 octombrie 2013. Aceasta s-a întrunit nestatutar, fiind prezenţi doar reprezentanţi din 11 judeţe, mulţi dintre aceştia neavând nici măcar calitatea elementară de membru de partid! În aceste condiţii s-a schimbat statutul şi s-a revocat conducerea, act perfect nestatutar! Delegaţia din judeţul Alba nu avea mandat pentru aşa ceva, deoarece membrii delegaţiei, cu excepţia fostului preşedinte, Emil Crişan, habar nu aveau ce urma să se întâmple, ei nefiind de acord cu acea colosală cacealma pusă la cale de pucişti, la Bucureşti!

S-a făcut o aşa-zisă „conferinţă judeţeană”, anunţată cu trâmbiţe şi surle, dar participanţii au fost exclusiv din zona Abrudului, deci „familiarii” lui Emil Crişan, şi nişte invitaţi din alte judeţe, dar reprezentanţii principalelor oraşe din judeţul Alba nu au fost prezenţi! A fost un fel de adunare generală a organizaţiei din Abrud, de unde membrii de partid au venit însoţiţi de neveste, ca să pară mai mulţi! Închipuitul „congres” al puciştilor de la Alba Iulia a avut o participare numeroasă, potrivit unora în jur de vreo 700 de persoane, dar nu au fost reprezentate toate judeţele ţării!

În altă ordine de idei, cei care îl acuză pe Vadim că vrea să distrugă PRM şi că primeşte ordine de la UE în acest sens, sunt penibili! Pentru liderul României Mari era mult mai simplu să dizolve propriul partid. Iar cei cărora nu le convine, nu au decât să meargă să-şi înfiinţeze un alt partid, cu o altă denumire, dacă sunt atât de hotărâţi şi de convinşi că fac un bine ţării prin aceasta şi să lupte ei înşişi pe toate căile pentru impunerea lui şi pentru ca el să dobândească notorietate, aşa cum a luptat Corneliu Vadim Tudor pentru PRM!!!

Partidul lui Vadim, pe care-l hulesc azi cu toţii, este cel ce i-a propulsat pe toţi aceşti pucişti în posturi de deputaţi, senatori, consilieri etc. Prin propria lor inactivitate, prin propriile lor gafe, ei au ajuns acum fără demnităţi. Aşadar, liderul este vinovat de eşecul lor local? Ce au făcut ei, concret, pentru PRM? Nu au făcut absolut nimic! Au aşteptat mereu ca Vadim să facă totul. Ei au stat exact ca nişte pui de vrabie, cu pliscurile deschise, ca să primească „mură-n gură” de la centru. Aşadar, dacă puciştii cred în forţa lor, să facă bine să înfiinţeze un nou PUNR sau un nou AUR, un nou Partid al Moldovenilor sau altul, precum cele de mai sus, care au intrat prin absorbţie în PRM. Oare ce urmăresc puciştii de la un partid neparlamentar? Evident, să-l distrugă definitiv, prin scindare şi prin dezbinare, prin conflicte interne şi prin deteriorarea iremediabilă a imaginii şi a ideii de unitate a PRM! Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, aceşti pucişti nu vor reuşi să-şi îndeplinească planurile mârşave!

Filiala Judeţeană Alba a Partidului România Mare este şi va fi alături de preşedintele Corneliu Vadim Tudor! Pentru că Partidul România Mare, chiar nu e de vânzare!

Monica SIMA,
preşedintele în drept al PRM Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, tot mai aproape de finalizare: Primul lot a fost recepționat Vineri, 26 aprilie 2024, a avut loc recepția lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puțin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru județul Alba și pentru România. Citește și: FOTO Cum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea