România este eligibilă. CE aprobă plata în avans a subvenţiilor agricole.
Comisia Europeană pregăteşte măsuri de aprobare a plăţii în avans a subvenţiilor agricole pe suprafaţă, astfel că fermierii afectaţi de secetă vor putea să primească în octombrie 70%-85% din plată (în loc de 50%), iar în decembrie restul de bani. Şi în România, plăţile din octombrie pot fi mai mari.
Potrivit Comisiei Europene, agricultorii vor putea primi până la 70% din plata lor directă şi 85% din plăţile în cadrul programului de dezvoltare rurală, începând de la jumătatea lunii octombrie 2018, în loc să aştepte până în decembrie pentru a-şi primi subvenţiile. În mod tradiţional, la jumătatea lunii octombrie se acordă 50% din plăţi, iar în decembrie restul.
„Având în vedere dificultăţile întâmpinate de agricultorii europeni afectaţi de secetă în această vară, Comisia Europeană continuă să acţioneze pentru a oferi sprijin practic sectorului. Se va acorda o flexibilitate suplimentară pentru a ajuta fermierii să furnizeze hrană suficientă pentru animalele lor”, arată un comunicat al Comisiei Europene.
„Comisia Europeană a prezentat un pachet suplimentar de acţiuni menite să sporească disponibilitatea resurselor furajere pentru animale, una dintre principalele provocări cu care se confruntă agricultorii afectaţi de secetă”, menţionează sursa citată.
De asemenea, Comisia Europeană a mai precizat că aceste propuneri vin în completarea dispoziţiilor deja disponibile pentru astfel de circumstanţe.
„În toate cazurile, Comisia se asigură că toate aceste măsuri sunt puse în aplicare în mod proporţional, ţinând cont de preocupările legate de mediu. De exemplu, în conformitate cu normele existente privind ajutoarele de stat, se pot acorda ajutoare de până la 80% din prejudiciile cauzate de secetă (sau până la 90% în zonele cu constrângeri naturale), sub rezerva anumitor condiţii specifice. Achiziţionarea de furaje poate beneficia de ajutor ca fiind fie daune materiale, fie pierderi de venit”, precizează sursa citată.
Potrivit Comisiei, despăgubirea pentru daune poate fi acordată, de asemenea, fără a fi necesară notificarea instituţiei (aşa-numitul ajutor de minimis) cu sume de până la 15.000 de euro/agricultor pe o perioadă de trei ani. De asemenea, „există posibilităţi de salvare în cadrul dezvoltării rurale, inclusiv finanţarea recoltării păşunilor, de exemplu, sau compensarea pierderilor”.
„Propunerile au fost transmise statelor membre reunite într-o şedinţă a Comisiei. Acestea ar trebui să fie votate în zilele următoare şi adoptate oficial până la sfârşitul lunii septembrie. Măsurile se vor aplica retroactiv”, a mai anunţat Comisia.
La Bucureşti, în conferinţa de prezentare a bilanţului la şase luni, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că subvenţiile se vor putea acorda în proporţie de 7% (în loc de 50%) pe data de 16 octombrie 2018.
„În 15 mai, România a închis depunerile de cereri. Am fost singura ţară din Uniunea Europeană care a realizat acest obiectiv la timp, care nu au avut nevoie de prelungire, iar acest lucru ne va permite să dăm la 16 octombrie banii către fermieri. În primul minut al zilei, banii vor pleca spre fermieri. (…) Analizând situaţia din ţară, ştiind ce momente grele am avut din punct de vedere climatic, la timpul potrivit am putut demonstra că este nevoie ca în acest an să dăm subvenţiile în avans de 70%. Va fi posibilă această treabă, să dăm subvenţiile în avans de 70%”, a declarat marţi ministrul Agriculturii Petre Daea.
Sursa: mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 31 august 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Eficientizare energetică clădire administrativă – sediu primarie Mirăslău, județul Alba”
Data: 31.08.2026 Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” Comuna MIRĂSLĂU anunță finalizarea proiectului cu titlul „Eficientizare energetica cladire administrativa -sediu primarie Miraslau, judetul Alba”, implementat de comuna MIRĂSLĂU, conform contractului de finanțare nr. 5388/16.01.2023, pentru implementarea proiectului C10-I3-222, finanțat în cadrul Componentei 10 – Fondul Local a PNRR – I.3 […]
Comunicat de presă – 31 august 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Realizarea transportului public electric în comuna Ocoliș și comuna Sălciua”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“ Comuna OCOLIȘ anunţă finalizarea proiectului ”REALIZAREA TRANSPORTULUI PUBLIC ELECTRIC ÎN COMUNA OCOLIȘ ȘI COMUNA SĂLCIUA”, cod C10-I1.1-252, C10-I1.3 Nume beneficiar: UAT COMUNA OCOLIȘ ; UAT COMUNA OCOLIȘ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Comuna Ocoliș , jud. Alba, sat. Ocoliș nr. 152, […]
Comunicat de presă – 31 august 2026: Închiderea proiectului cu titlul „Amplasare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în comuna Blandiana, județul Alba”
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” Comuna BLANDIANA anunță închiderea proiectului cu titlul „AMPLASARE STAȚII DE REÎNCĂRCARE PENTRU VEHICULE ELECTRICE ÎN COMUNA BLANDIANA, JUDEȚUL ALBA”, implementat de comuna BLANDIANA, conform contractului de finanțare nr. 134843/28.11.2022 pentru implementarea proiectului C10-I1.3-13 , finanțat în cadrul Componentei 10 – Fondul Local a PNRR – […]