Curier Județean

Restaurantele, terasele și barurile din Sebeș au fost luate la control: Amenzi de peste 10.000 de lei. Neregulile găsite

Bogdan Ilea

Publicat

în

Restaurantele, terasele și barurile din Sebeș au fost luate la control: Amenzi de peste 10.000 de lei. Neregulile găsite

Controalele pe linia apărării împotriva incendiilor și prevenirii situațiilor de urgență au fost continuate de inspectorii de prevenire din cadrul ISU Alba.

Petrecerea Divorțaților

Ieri, 21 noiembrie au fost desfășurate controale inopinate la operatori economici din domeniul comerțului (restaurante, terase, baruri) din Municipiul Sebeș. 

Aceste acțiuni fac parte din măsurile constante de monitorizare și de reducere a riscurilor de incendiu și a situațiilor de urgență.

Au fost constatate un număr de 12 nereguli și au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, incluzând 8 avertismente și 4 amenzi, valoarea cumulată a acestora fiind de 11.000 de lei.

Dintre neregulile constatate pe timpul controalelor, cele pentru care au fost aplicate amenzi au fost urmatoarele:

– Improvizații la instalația electrică;

– Instalatie electrica in contact cu materiale combustibile;

– Lipsa iluminat de securitate;

– Lipsa organizarea apărării împotriva incendiilor.

Activitățile de prevenire vor continua și în perioada următoare în scopul prevenirii unor situații sau evenimente nedorite, transmite ISU Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Boxă la maximum, fascicule de lumină în geam și injurii de față cu o minoră: Bărbat trimis în judecată la Judecătoria Câmpeni pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție

Ioana Oprean

Publicat

în

Boxă la maximum, fascicule de lumină în geam și injurii de față cu o minoră: Bărbat trimis în judecată la Judecătoria Câmpeni pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Câmpeni a dispus începerea judecății într-un dosar penal privind încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Un bărbat din […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Incendiu de vegetație uscată în Șanțurile Cetății Alba Carolina: Intervenție a pompierilor din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu de vegetație uscată în Șanțurile Cetății Alba Carolina: Intervenție a pompierilor din Alba Iulia Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026 în Alba Iulia, în șanțurile Cetății Alba Carolina.  „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în municipiul Alba […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Incident rutier grav la Lunca Mureșului: Tânăr de 24 de ani, beat criță, s-a urcat pe bicicletă alături de tatăl său și a intrat într-o mașină parcată, avariind-o

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident grav la Lunca Mureșului: Tânăr de 24 de ani, beat criță, s-a urcat pe bicicletă alături de tatăl său și a intrat într-o mașină parcată, avariind-o Un incident rutier grav s-a produs în după amiaza zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, la Lunca Mureșului. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, un tânăr în vârstă de 24 de […]

Citește mai mult