România, coșul de gunoi al Europei: Zeci de tone de deșeuri din aluminiu şi electrocasnice second hand, oprite la graniță
România, coșul de gunoi al Europei: Zeci de tone de deșeuri din aluminiu şi electrocasnice second hand, oprite la graniță
Intrarea în ţară a 60 de tone de deşeuri din aluminiu şi electrocasnice second hand a fost oprită dep oliţiştii de frontieră şi comisarii Gărzii de Mediu. Gunoaiele au fost trimise din Bulgaria, Ungaria şi Polonia.
”Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Giurgiu, Borş II şi Petea, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a patru mijloace de transport încărcate cu aproximativ 60 de tone de deşeuri din aluminiu şi electrocasnice second hand, destinate unor firme de pe teritoriul României”, a transmis, vineri, Poliţia de Frontieră, informează News.ro.
Decizia a fost luată întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transporturilor în astfel de situaţii.
Astfel, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, doi cetăţeni – unul maghiar şi celălalt slovac.
Fiecare conducea câte un automarfar, unul înmatriculat în Ungaria, iar cel de-al doilea în Cehia.
”Cei doi şoferi transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din aluminiu, de la o societate comercială din Cehia către o firmă din judeţul Satu Mare. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate – în total 48.176 kilograme – nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu există documente necesare importului de deşeuri”, a mai transmis sursa citată.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au oprit pentru control, pe sensul de intrare în ţară, un mijloc de transport condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 54 ani.
Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, deşeuri din aluminiu, în cantitate de 4.750 kilograme, încărcate din Bulgaria pentru ţara noastră. Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare.
Un caz similar a fost constatat de către poliţiştii de frontieră de la Punctului de Trecere a Frontierei Borş II, atunci când au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui mijloc de transport condus de un cetăţean român.
Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, electrocasnice second hand de la o societate comercială din Polonia pentru o firmă din România.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 7.000 de kilograme de deşeuri ce constau în electrocasnice second hand, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
”În toate cazurile, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate firmelor expeditoare”, au precizat poliţiştii de frontieră.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Actualitate
Va fi coborât ratingul României la categoria Junk? Expert: „E o zi decisivă!” Vineri, 30 iulie 2026, va fi o zi decisivă pentru România. Agenția Fitch urmează să anunțe dacă coboară ratingul României la categoria Junk. „E o decizie pe muchie de cuțit, în ultima perioadă șansele de retrogradare crescând pe măsură ce criza politică […]
Alertă alimentară în România: Profi retrage de la vânzare un lot de stafide cu pesticide peste limita legală
Alertă alimentară în România: Profi retrage de la vânzare un lot de stafide cu pesticide peste limita legală ANSVSA a dispus retragerea de la vânzare și rechemarea de la consumatori a unui lot de stafide vândut în rețeaua Profi, după ce analizele au arătat o depășire a limitei legale admise pentru reziduuri de pesticide. ANSVSA […]
30 iulie – 3 august 2026 | Canicula revine în forță în România: Temperaturile urcă până la 39 de grade și vor fi nopți tropicale
30 iulie – 3 august 2026 | Canicula revine în forță în România: Temperaturile urcă până la 39 de grade și vor fi nopți tropicale Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteorologică valabilă în perioada 30 iulie, ora 10:00 – 3 august, ora 10:00, privind un val de căldură în extindere, […]








