România, condamnată să plătească vaccinurile anti-COVID Pfizer comandate și anulate: Are de achitat 600 de milioane de euro
România, condamnată să plătească vaccinurile anti-COVID Pfizer comandate și anulate: Are de achitat 600 de milioane de euro
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, 1 aprilie 2026, în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech.
Comanda este în valoare de 1,3 miliarde de euro şi, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanţei, transmite AFP.
Compania farmaceutică americană Pfizer a dat în judecată cele două ţări în toamna anului 2023 pentru a impune executarea acestor contracte de achiziţie, pe care, în urma încheierii pandemiei, Polonia şi România au refuzat să le îndeplinească integral. În acest litigiu civil, Tribunalul de primă instanţă din Bruxelles a estimat că cele două ţări nu au reuşit să demonstreze că „Pfizer ar abuza de dreptul său prin urmărirea executării obligaţiilor contractuale”.

Comisia Europeană a negociat şi a încheiat aceste achiziţii de vaccinuri anti-COVID în numele statelor membre ale UE, aşadar instanţele belgiene au competenţa soluţionării litigiilor legate de aceste contracte. Unul dintre cele mai mari contracte a fost semnat cu Pfizer în mai 2021.
În aprilie 2022, guvernul polonez de la acea vreme a refuzat să recepţioneze şi să plătească dozele de vaccin pe care le considera inutile, în valoare de 1,3 miliarde de euro, având în vedere evoluţia pandemiei şi starea stocurilor existente.
Pfizer a salutat într-un comunicat hotărârea emisă miercuri de instanţa belgiană, considerând că aceasta reflectă „importanţa obligaţiilor contractuale care au permis Europei să răspundă cu succes acestei pandemii”. Grupul american „se aşteaptă acum ca statele membre să se conformeze deciziei instanţei”, a adăugat acesta, scrie Agerpres.
Cîțu, V. Voiculescu și Ioana Mihăilă, urmăriți penal în dosarul achiziției nelegale a vaccinurilor
În noiembrie 2023, DNA i-a acuzat pe Florin Cîțu (fost premier în pandemie), Vlad Voiculescu (fost ministru al Sănătății în pandemie) și pe Ioana Mihăilă (fost ministru al Sănătății în pandemie) de abuz în serviciu pentru irosirea a peste 50 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID, în valoare de 1 miliard de euro.
Ca urmare a cazului, Florin Cîțu și-a pierdut imunitatea după votul colegilor săi senatori. Imediat după ce a fost audiat de DNA, în 2023, liberalul a declarat că nu a făcut decât să respecte legea.
„Ce pot să vă spun este că mi-am exercitat atribuţiile de prim-ministru cu respectarea legislaţiei în vigoare. Mai mult de atât nu pot să vă spun. (…) Acestea sunt declaraţiile pe care pot să le dau astăzi. (…) Dacă vă uitaţi la execuţia bugetară pe 2021 veţi vedea că execuţia este mai bună decât a fost estimată la începutul anului”, a declarat Florin Cîţu, la ieşire.
Întrebat dacă este vinovat sau nu, Florin Cîţu a răspuns: „Mi-am exercitat atribuţiile de prim-ministru, cu respectarea legislaţiei în vigoare. (…) Nu pot să discut despre dosar, pot doar să vă spun că tot ce am făcut atunci a fost cu respectarea legislaţiei în vigoare. (…) Adevărul o să iasă la suprafaţă în timpul acestei anchete”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Începe vaccinarea antigripală în România: Cine poate face vaccinul gratuit și cine primește compensare 50%
Începe vaccinarea antigripală în România: Cine poate face vaccinul gratuit și cine primește compensare 50% Vaccinarea antigripală este recomandat să înceapă înainte de debutul sezonului rece, în special pentru persoanele cu risc crescut de a dezvolta forme severe și complicații. Vaccinul antigripal este gratuit pentru mai multe categorii de persoane, în timp ce românii cu […]
Navă turcească încărcată cu cereale, lovită de o dronă în Marea Neagră: Bilanțul incidentului grav
Navă turcească încărcată cu cereale, lovită de o dronă în Marea Neagră: Bilanțul incidentului grav O navă turcească, încărcată cu cereale, a fost lovită, luni, 5 octombrie 2026 de o dronă în Marea Neagră, în zona din sud-estul Platformei Pescăruş. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat că s-a produs un incendiu la bord, iar comandantul […]
Președintele AUR, George Simion, nu va merge la consultările de astăzi de la Cotroceni: ,,Nu voi participa la consultările cu uzurpatorul de la Cotroceni. Nu merită prezenţa mea”
Președintele AUR, George Simion, nu va merge la consultările de astăzi de la Cotroceni: ,,Nu voi participa la consultările cu uzurpatorul de la Cotroceni. Nu merită prezenţa mea” Președintele AUR, George Simion, a anunțat că nu va participa la consultările convocate la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan, în vederea desemnării unui nou candidat pentru […]
