Actualitate

România a depășit limitele stabilite în cazul POLUĂRII. Comisia Europeană avertizează că dacă nu vor fi luate măsuri rapide se vor aplica sancțiuni

Ioana Oprean

Publicat

în

Comisia Europeană a somat, marţi, 30 ianuarie, România şi alte opt ţări europene să ia măsuri pentru diminuarea poluării aerului până la sfârşitul săptămânii viitoare, în caz contrar urmând să fie lansate procedurile de sancţionare, informează mediafax.

Petrecerea Divorțaților

La Bruxelles a avut loc, marți, o reuniune la nivel ministerial cu reprezentanţii a nouă ţări care nu respectă normele privind calitatea aerului. Cele nouă state membre – Cehia, Germania, Spania, Franţa, Italia, Ungaria, România, Slovacia şi Marea Britanie – riscă să fie vizate de proceduri de sancţionare pentru depăşirea limitelor stabilite în cazul poluării aerului.

„Miniştri din nouă state membre s-au reunit astăzi la Bruxelles la invitaţia comisarului UE pentru Mediu, Karmenu Vella, într-un ultim efort de a găsi soluţii pentru remedierea problemei grave a poluării aerului în Uniunea Europeană. Cele nouă state membre – Cehia, Germania, Spania, Franţa, Italia, Ungaria, România, Slovacia şi Marea Britanie – riscă să fie vizate de proceduri de sancţionare pentru depăşirea limitelor stabilite în cazul poluării aerului. În cursul reuniunii, comisarul Karmenu Vella le-a cerut statelor membre să finalizeze până la sfârşitul săptămânii viitoare prezentarea intenţiilor de a se conforma reglementărilor UE privind calitatea aerului, altfel riscă acţiuni juridice”, anunţă marţi Comisia Europeană.

„Actuala Comisie Europeană a transmis în mod substanţial că vrea să aibă acţiuni majore în lucrurile de importanţă majoră. Şi nu este ceva mai grav decât pierderea de vieţi omeneşti din cauza poluării. Protejarea cetăţenilor noştri reprezintă principala prioritate a preşedintelui Jean-Claude Juncker şi a întregului Colegiul de comisari, iar acest lucru trebuie să devină principala prioritate şi în statele membre, pentru guverne şi pentru toate ministerele responsabile, fie că sunt miniştrii Transporturilor, Energiei, Industriei, Agriculturii sau Finanţelor. Credibilitatea noastră comună depinde de acest lucru”, a spus Karmenu Vella, comisarul UE pentru Mediu, Afaceri maritime şi Pescuit.

sursa: mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Premierul interimar Ilie Bolojan, după menţinerea ratingului de ţară cu perspectivă negativă al României: „Dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanţatorii că suntem frecventabili”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul interimar Ilie Bolojan, după menţinerea ratingului de ţară cu perspectivă negativă al României: „Dacă blocajul va continua, va fi imposibil să mai convingem finanţatorii că suntem frecventabili” Premierul interimar și liderul PNL, Ilie Bolojan, susține că respectarea angajamentelor fiscale, reducerea deficitului și menținerea investițiilor au contribuit la reconfirmarea ratingului suveran al României de către […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: „Și la economie Polonia – România este 6-0”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu: „Și la economie Polonia – România este 6-0” „Și la economie Polonia – România este 6-0”, afirmă economistul Radu Georgescu, care a făcut, sâmbătă, 3 octombrie 2026 câteva considerații după ce Polonia a învins România cu un scor categoric de tenis în Liga Națiunilor la fotbal, iar agenția de evaluare financiară Standard & […]

Citește mai mult

Actualitate

Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate, utilizate în paralel în luna octombrie: ,,Lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate, utilizate în paralel în luna octombrie: ,,Lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare” Cardul de sănătate şi Cartea Electronică de Identitate vor putea fi utilizate în paralel în luna octombrie 2026, iar lipsa semnării nu constituie motiv de respingere la validare. Furnizorii de servicii medicale, […]

Citește mai mult