Curier Județean

RMGC solicită prelungirea cu 5 ani a licenţei de concesiune pentru aurul de la Roşia Montană

Ioana Oprean

Publicat

în

Compania Roşia Montană Gold Coporation a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în martie 2019, prelungirea licenţei de concesiune pentru zona auriferă din Munţii Apuseni pentru o perioadă de 5 ani.

Decizia de a solicita prelungirea licenţei de concesiune a fost făcută publică în conţinutul raportului aferent primului trimestru din 2019, publicat recent de compania Gabriel resources, acţionarul majoritar al societăţii Roşia Montană Gold Corporation.

”RMGC deţine Licenţa pentru Proiect, care urmează să expire la 21 iunie 2019. RMGC, în calitate de titular al licenţei, are dreptul să solicite prelungirea termenului licenţei pentru perioade succesive ulterioare de cinci ani. În martie 2019, RMGC a depus o cerere la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), solicitând prelungirea termenului de licenţă pentru o perioadă suplimentară de cinci ani. RMGC aşteaptă aprobarea cererii de extindere de către ANRM”, se precizează în raportul menţionat.

Licenţa a intrat în vigoare în urmă cu 20 de ani, în 1999, fiind preluată atunci de la compania Minvest Deva (în prezent Minvest Roşia Montană), care a intrat ca şi acţionar la RMGC, şi urmează să expire în 21 iunie 2019. Legea minelor prevede că licenţele de exploatare minieră sunt acordate pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani.

Reprezentanţii Gabriel Resources afirmă că, în prezent, se concentrează pe procesul împotriva României, pentru care au cheltuit peste 22 de milioane de dolari canadieni în 2018. ”După obţinerea licenţei în iunie 1999, Grupul (Gabriel – n.r.) şi-a concentrat în mod substanţial toate resursele de management şi resurse financiare asupra explorării, fezabilităţii şi dezvoltării ulterioare a Proiectului Roşia Montană. În ciuda îndeplinirii de către Companie a obligaţiilor sale legale şi a dezvoltării Proiectului Roşia Montană ca proiect minier de înaltă calitate, durabilă şi ecologică, folosind cele mai bune tehnici disponibile, România a blocat şi a împiedicat implementarea Proiectului Roşia Montană fără compensare. În consecinţă, concentrarea principală a Companiei este reprezentată de Arbitrajul ICSID”, se mai susţine în raportul trimestrial.

Preocuparea pentru procesul de arbitraj cu România este confirmată şi de directorul general al companiei miniere. ”Gabriel va continua să se concentreze asupra pregătirii pentru audierile arbitrale ICSID, programate să aibă loc în decembrie 2019 şi asupra consolidării argumentelor convingătoare care susţin cererea de 5,7 miliarde de dolari”, susţine Dragoş Tănase, CEO-ul Gabriel Resources, potrivit raportului menţionat.

Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană. Compania solicită Statului Român despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari americani (5,7 miliarde de dolari canadieni), acuzând încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor, prin blocarea proiectului minier aurifer de la Roşia Montană. Gabriel Resources acuză România de încălcarea tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor semnate de autorităţile de la Bucureşti cu Canada şi Marea Britanie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Internatul Liceului „Corneliu Medrea” Zlatna va fi reabilitat: În ce stadiu este proiectul de 3 milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Internatul Liceului „Corneliu Medrea” Zlatna va fi reabilitat: În ce stadiu este proiectul de 3 milioane de euro Un proiect de reabilitare a clădirii internatului Liceului Tehnologic „Corneliu Medrea” din Zlatna a fost lansat recent de Primăria Orașului Zlatna împreună cu unitatea de învățământ. Perioada de implementare este 18 februarie 2026 – 17 februarie 2029. […]

Citește mai mult

Curier Județean

30-31 mai 2026 | „Zi-i bade cu fluiera”, o nouă ediție atractivă a serbării păstorești de la Șugag. PROGRAMUL

Ioana Oprean

Publicat

în

„Zi-i bade cu fluiera”, o nouă ediție atractivă a serbării păstorești de la Șugag. PROGRAMUL În zilele de 30 și 31 mai 2026 va avea loc ediția din acest an a serbării păstorești „Zi-i bade cu fluiera” de la Șugag. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Șugag,Consiliul Județean Alba și Asociația Crescătorilor de […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, 35 de ani de existență: Dezvoltarea programelor de studii de învățământ dual, prioritară

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, 35 de ani de existență: Dezvoltarea programelor de studii de învățământ dual, prioritară Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este în pragul împlinirii a 35 de ani de existență. La ceas aniversar, universitatea albaiuliană este prezentă cu un stand de prezentare a ofertei educaționale proprii, cu accent […]

Citește mai mult