RMGC continuă procedurile de autorizare a proiectului Roşia Montană conform prevederilor legale
Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) confirmă decizia Curţii de Apel din Alba Iulia de a admite irevocabil o cerere înaintată de trei ONG-uri de anulare a hotărârii luate în 2009 de Consiliul Local al Comunei Roşia Montană, care a validat procedura de vot cu privire la planul de urbanism general (PUG) al comunei şi planul de urbanism zonal (PUZ) pentru Zona de dezvoltare industrială Roşia Montană, din 2002. Hotărârea Curţii de Apel din Alba Iulia nu se aplică deciziilor Consiliului Local al Comunei Roşia Montană de a adopta documentaţia urbanistică – PUZ şi PUG – în 2002, care este în continuare valabilă şi legală.
RMGC va analiza implicaţiile deciziei Curţii în momentul în care va fi comunicată motivaţia care a stat la baza deciziei.
RMGC confirmă faptul că procedurile de autorizare actuale, care se află într-un stadiu avansat, vor continua potrivit prevederilor legale. Mai mult, noua documentaţie de urbanism pentru proiectul Roşia Montană este într-o fază avansată, având 19 din 22 de aprobări primite până în prezent. Aprobările finale vor duce la eliberarea unui nou Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Comunităţile locale în mijlocul cărora urmează să se dezvolte proiectul minier au iniţiat, la rândul lor, procedurile pentru un nou Plan de Urbanism General (PUG) pentru respectivele localităţi.
„Tot mai mulţi analişti recunosc beneficiile proiectului Roşia Montană pentru economia românească şi faptul că în ziua de astazi un proiect minier responsabil se poate face numai cu deplina respectare a legislaţiei româneşti şi europene şi prin folosirea celor mai bune practici disponibile. Suntem gata să construim prima mină modernă care va crea mii de locuri de muncă în România, pentru români,” a declarat Dragoş Tănase, director general al RMGC.
Pornind de la un preţ al aurului de 900 de dolari / uncie, proiectul minier de la Roşia Montană aduce peste 4 miliarde de dolari în economia României, în mod nemijlocit, ceea ce va duce la o contribuţie totală potenţială la PIB-ul României de 19 miliarde USD incluzând efectele de multiplicare, conform estimărilor din 2010 ale specialiştilor britanici de la Oxford Policy Management. În prezent, preţul aurului este de aproximativ 1600 USD/ uncie. De asemenea, proiectul va genera mii de locuri de muncă, respectând legislaţia de mediu din România şi Uniunea Europeană şi contribuind cu 140 de milioane USD la conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural din Roşia Montană şi din România.
comunicat de presă RMGC
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști La prima vedere, par simple șiruri de cifre și litere, imprimate discret pe coaja ouălor. Puțini consumatori știu însă că acest cod oferă informații importante despre modul în […]
