Risc de autism generat de paracetamol? Ministrul Sănătății: Am solicitat Agenției Naționale a Medicamentului un punct de vedere avizat
Ministrul Sănătății despre efectele secundare ale paracetamolului: Am solicitat un punct de vedere avizat
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, marți, 23 septembrie 2025, că a cerut Agenției Naționale a Medicamentului un punct de vedere cu privire la reacțiile secundare ale paracetamolului, după ce președintele american Donald Trump a sfătuit femeile însărcinate să nu ia acest medicament pentru că este „probabil asociat cu un risc foarte crescut de autism”.

„Am văzut declarația domnului președinte, nu mă pronunț asupra declarației dânsului. Am solicitat Agenției Naționale a Medicamentului un punct de vedere avizat, studiile recente în vigoare și sigur că voi face o declarație și un răspuns ferm pentru această situație. Acum nu am un răspuns clar”, a afirmat ministrul Sănătății.
El a adăugat că până în acest moment nu i s-a atras atenția din partea specialiștilor cu privire la acest subiect. „Cred că rezultatele științifice și studiile de specialitate pot demonstra dacă există sau nu există o legătură între paracetamol și o serie de reacții adverse. După cum bine cunoaștem, toate medicamentele au și reacții adverse, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, dar este nevoie de studii științifice suplimentare pentru a putea arăta, dovedi acest lucru”, a spus Alexandru Rogobete.
Întrebat ce recomandă oamenilor după declarațiile fără dovezi făcute de Donald Trump, ministrul Sănătății a răspuns: „Nu știm dacă sunt fără dovezi sau nu. Din acest motiv, am solicitat Agenției Naționale a Medicamentului să facă o evidență cu cele mai recente studii în domeniu. Dacă există studii care demonstrează acest lucru și aceste studii nu mai recomandă consumul de paracetamol, cel mai probabil că și producătorul îl va retrage de pe piață, nu va trebui să luăm noi o decizie din acest punct de vedere. Așteptăm analiza ANM și apoi putem discuta în cunoștință de cauză”.
Luni, 22 septembrie 2025 președintele american Donald Trump a sfătuit insistent femeile însărcinate să nu ia paracetamol (Tylenol în SUA), spunând că acesta este „probabil asociat cu un risc foarte crescut de autism”, comentarii condamnate de specialiștii în această tulburare complexă cu un spectru foarte larg, notează AFP, potrivit Ageerpres.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Luca Niculescu, către miniștrii săi, în prima ședință de Guvern: „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor”
Luca Niculescu, către miniștrii săi, în prima ședință de Guvern: „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor” „Prioritatea este îmbunătățirea nivelului de trai al românilor”, le-a transmis noul premier Luca Niculescu miniștrilor în cadrul primei ședințe a noului Guvern. Citește și: Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn […]
CASS pentru mame ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027. Ce se întâmplă cu CASS pentru pensionari
CASS pentru mame ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027. Ce se întâmplă cu CASS pentru pensionari Contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) aplicată indemnizației mamelor pentru creșterea copilului ar urma să fie eliminată de la 1 ianuarie 2027, a anunțat marți, 20 octombrie 2026, Florin Manole, ministrul propus pentru portofoliul […]
Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate”
Președintele Nicușor Dan, la învestirea Guvernului Niculescu: „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate” „Colaborarea dintre partide este un semn de normalitate”, a subliniat președintele Nicușor Dan la ceremonia de învestire a Guvernului Niculescu, desfășurată în seara zilei de marți, 20 octombrie 2026. Citește și: Video | Guvernul Niculescu a primit votul de învestitură […]
