Actualitate

Rezultate finale BACALAUREAT 2026, după contestații: Notele, publicate pe edu.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezultate finale BACALAUREAT 2026, după contestații: Notele, publicate pe edu.ro

Ministerul Educaţiei a publicat duminică, 12 iulie 2026, rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor.

CLICK AICI PENTRU REZULTATELE FINALE PE ȚARĂ LA BACALAUREATUL 2026
CLICK AICI PENTRU REZULTATELE FINALE PE ALBA LA BACALAUREATUL 2026

Petrecerea Divorțaților

Mediile afișate acum devin definitive pentru sesiunea iunie-iulie și încheie procesul de evaluare. După această etapă, absolvenții pot ridica diploma de bac și își pot continua demersurile pentru admiterea la facultate.

Rezultatele inițiale au fost publicate în urmă cu câteva zile, iar candidații nemulțumiți de notele obținute au avut posibilitatea să solicite recorectarea lucrărilor, conform calendarului oficial al examenului.

Ca și la publicarea primelor note, listele sunt disponibile atât în centrele de examen, cât și pe platforma dedicată rezultatelor examenelor naționale, bacalaureat.edu.ro, cu respectarea normelor privind protecția datelor cu caracter personal. Candidații sunt identificați prin coduri individuale, nu prin nume și prenume.

Cum pot modifica contestațiile media finală

În urma soluționării contestațiilor, nota unei lucrări a putut crește, scădea sau rămâne neschimbată, în funcție de evaluarea realizată de profesorii desemnați pentru recorectare. După această etapă, media generală obținută la examen devine definitivă și este luată în calcul atât pentru eliberarea diplomei de bacalaureat, cât și pentru admiterea în învățământul superior.

Când se eliberează diploma de bacalaureat

După publicarea rezultatelor finale, liceele încep procedura de eliberare a diplomelor de bacalaureat pentru absolvenții declarați promovați. Ministerul Educației a precizat că unitățile de învățământ pot emite diploma doar după încheierea procesului de soluționare a contestațiilor și după primirea rezultatelor definitive.

În cazul absolvenților care au solicitat recorectarea lucrărilor, documentul este eliberat pe baza mediilor finale stabilite în urma acestei etape.A Pentru absolvenții care nu au depus contestație, procedura se încheie odată cu expirarea termenului de depunere a cererilor de recorectare. Aceștia își pot ridica diploma de bacalaureat începând cu 10 iulie, fără a mai aștepta afișarea rezultatelor finale.

Diploma de bac este actul oficial care atestă promovarea examenului și este necesară pentru înscrierea la majoritatea programelor de licență din țară. Pentru mulți absolvenți, afișarea notelor marchează începutul unei noi etape: admiterea la facultate. Universitățile din București și din celelalte centre universitare au început sau urmează să înceapă înscrierile în sesiunea de vară, iar calendarele diferă de la o instituție la alta și chiar între facultăți. În cele mai multe cazuri, candidații trebuie să depună diploma de bacalaureat sau, acolo unde metodologia permite, documentele solicitate până la eliberarea acesteia.

De aceea, absolvenții sunt sfătuiți să consulte calendarul și condițiile de admitere ale facultății la care doresc să studieze, deoarece perioadele de înscriere, criteriile de selecție și documentele necesare pot varia.

Ce urmează pentru cei care nu au promovat

Candidații care nu au reușit să promoveze examenul în sesiunea iunie-iulie se pot înscrie la sesiunea iulie-august a bacalaureatului 2026. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, înscrierile pentru a doua sesiune se desfășoară în perioada 14-21 iulie, urmând ca probele de evaluare a competențelor și cele scrise să înceapă în luna august.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | 25 de ani de OAR, celebrați la Alba Iulia: „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor”

Ioana Oprean

Publicat

în

25 de ani de OAR, celebrați la Alba Iulia: „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor” Ordinul Arhitecților din România – Filiala Alba, reprezentată de președintele său, arh. Vlad Străjan, a organizat, în data de 2 octombrie 2026, la Alba Iulia, evenimentul „Metamorfoza arhitecturii – de la trecut la viitor”, dedicat aniversării a 25 […]

Citește mai mult

Actualitate

Nicușor Dan, într-un interviu la Bloomberg: „Vom continua să sprijinim Ucraina”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan, într-un interviu la Bloomberg: „Vom continua să sprijinim Ucraina” Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit vineri, 16 octombrie 2026, într-un interviu acordat agenției Bloomberg, despre relațiile cu Ucraina și Statele Unite, în contextul incidentelor recente cu drone în apropierea graniței și în Marea Neagră. Șeful statului a reafirmat sprijinul României pentru Ucraina și […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Noul Tesla Roadster a fost prezentat: Cum arată mașina care zboară, se răsucește în aer și sare peste alte vehicule

Bogdan Ilea

Publicat

în

Noul Tesla Roadster a fost prezentat: Cum arată mașina care zboară, se răsucește în aer și sare peste alte vehicule Tesla a prezentat noul Roadster, un model electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, despre care compania susține că ar putea accelera de la 0 la aproape 100 km/h în doar 0,81 secunde. Prototipul prezentat de […]

Citește mai mult