Actualitate

Rezultate finale alegeri prezidențiale în Județul Alba: Orașul unde Klaus Iohhanis a avut cel mai mare procent

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Potrivit rezultatelor neoficiale, Klaus Iohannis a avut cel mai mare procentaj în Municipiul Sebeș unde procentul a fost de peste 60% (60,33%), reușind să strângă 7.976 voturi din totalul de 13.219 voturi valabil exprimate.

Petrecerea Divorțaților

De asemenea, un procent de peste 60% l-a obținut și în municipiul Blaj, unde cele 5.277 de voturi din totalul de 8.747, valabil exprimate, i-au asigurat actualului președinte un procent de 60,32%. Astfel, actualul președinte a reușit să câștige alegerile în 10 din cele 11 localităţi urbane din Alba, obținând un procent de peste 50% în munciipiile Blaj şi Sebeş şi în oraşele Ocna Mureş, respectiv Zlatna.

Viorica Dăncilă a avut mai multe voturi decât preşedintele în funcţie doar în oraşul Abrud. Iohannis este primul şi în celelalte două oraşe cu primar PSD, Câmpeni şi Teiuş. La Câmpeni diferenţa este 128 de voturi, în timp ce la Teiuş candidatul PNL are cu 750 de voturi mai mult.

Reamintim că județul Alba s-a clasat pe locul 6 în topul național al prezenței la vot, reușind să depășească municipiul București, înregistrând așasdar un procent al prezenței de 51,69 %. De asemenea, în Municipiul Alba Iulia au fost înregistrate 34.930 voturi valabil exprimate, dintre care 16.199 voturi au mers către Klaus Iohannis, respectiv peste 5.000 către ceilalți doi contracandidați principali ai săi: Viorica Dăncilă (5.821 voturi) și Dan Barna (5.030 voturi).

sursa: Adevărul


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ‘Este ceea ce ne dorim’

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ,,Este ceea ce ne dorim” Inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ, potrivit legii. Deocamdată însă, reorganizarea a fost prorogată. Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, anunță că se lucrează în acest sens, […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Într-un interviu video […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate” Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, susține că valoarea voucherelor de vacanță ar trebui majorată substanțial, acestea reprezentând, în opinia sa, o investiție în economie și turism. Acesta a precizat că a discutat pe această temă atât cu premierul Luca Niculescu, […]

Citește mai mult