Revoluția din ’89 într-un orășel de munte, văzută prin ochi de copil

Prima mea amintire vividă despre decembrie ’89, este dintr-un autobuz plin ochi, cu care ne întorceam cu părinții mei dintr-o vizită la Orăștie. Era 18 decembrie, afară era o vreme neobișnuită pentru iarnă, chiar ciudată, tunând și fulgerând ca vara, iar oamenii vorbeau în șoaptă despre ce au auzit la Europa Liberă, că se întamplă ceva la Timișoara și nici vremea cea ciudată nu e semn bun.

Eram copil pe atunci, nu aveam nici 7 ani, dar țin minte că abia așteptam sa ajung în clasa I, pentru a primi cravata de pionier pe care toți vecinii mei mai mari o aveau deja.

La acea vârstă nu am simțit atât de acut constrângerile comunismului, nici nu mi se părea ceva ieșit din comun să nu avem curent seara sau să fie program de 2 ore la TV. Din contră, în prima zi de televizare a revoluției mi s-a parut nemaipomenit că este și curent și apare și altceva la televizor în afară de tovarășul Nicolae Ceaușescu.

În paranteză fie spus, de sintagma asta m-am dezobișnuit abia după vreo săptămână, atât de mult fuseserăm îndoctrinați noi copiii, încât părea ceva lipsit de respect să spui doar Ceaușescu.

La Abrud, din ce povesteau părinții mei, revoluția s-a desfășurat fără incidente majore, primarul care fusese urât de toată lumea, fiind schimbat din funcție cu câteva luni înainte și deși cei mai înverșunați l-au căutat și pe acasă nu a fost de găsit în acele zile de fierbere.

În Abrud oamenii au început să iasă în stradă dupa ce s-a anunțat la televizor că Ceușescu a fugit cu elicopterul.

Lucrătorii Filaturii de bumbac au fost cei care pornit în marș spre primărie, pe drum alăturându-se muncitorii de la Cooperativa Meșteșugarul și foarte mulți cetățeni ai orașului, care scandau lozincile acelor zile „jos comunismului” și „jos Ceaușescu”.

Mulțimea s-a adunat în fața Primăriei, unii intrând înăuntru și aruncând pe geamuri tablouri și alte însemne comuniste cărora le-au dat foc. Un funcționar din primărie a fost ales de cei prezenți să țină loc de primar până la primele alegeri libere.

Se auzise ca s-ar putea ca teroriștii, spaima acelor zile, să otrăvească rezerva de apă a orașului, așa că s-au creat filtre la întrările și ieșirile din oraș alcătuite din membrii gărzilor patriotice înarmați cu muniție de război.

Țin minte că oamenii le duceau acestora de mâncare, fiind în preajma sărbătorilor, sarmale, cârnați, prăjituri. L-am rugat și eu pe tata să ma ia cu el când au fost cei de pe strada noastă sa le ducă de mâncare și mi s-a părut că ajunsesem la o serbare câmpenească, cu mancare, muzica, bucurie. Mă gandeam de ce și-or fi făcut toți atâtea griji, când totul părea asa vesel.

Însă nu totul a fost chiar asa roz, după cum unul dintre localnici, milițian în altă localitate, avea să afle pe pielea lui. Fiind lăsat să vină acasă, la intrarea dinspre Bucium a fost oprit de o patrulă a gărzilor patriotice și pus să stea într-un picior sub amenințarea automatului, de către un membru al garzilor cu care avusese ceva diferende în trecut.

Având singurul televizor de pe stradă, aproape toți vecinii erau la noi urmărind ce se întamplă în țară, bărbații discutau, unii fiind de părere, ca daca nu vor intervenii americanii vom pații ca ungurii și cehoslovacii, unele femei plangeau cand vedeau scenele cu raniți și morți de la televizor.

Pe noi copiii nu ne lăsau prea mult să ne uităm tocmai din cauza violenței, însă între camere era o ușă cu geam prin care puteam privi fără grijă, toții fiind prea absorbiți de noua Televiziune Română Liberă.

Ușurarea tuturor am simțit-o când s-a anunțat ca Ceaușescu a fost prins și va fi judecat, însă după execuție o altă întrebare era pe buzele tuturor: „Cand dau filmul cu executia lui Ceausescu?“

S-a dat și filmul, au trecut și sărbătorile, pe care parcă nu le simțisem ca și în alți ani, cu atâta lume prin casă și viața micului oraș de munte și-a reluat cursul întrerupt de acea săptămână plină de evenimente.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI