Politică Administrație

Reprezentant al comunității evreiești din Alba Iulia, la evenimentul de Comemorare a Holocaustului organizat de TNL

Bogdan Presecan

Publicat

în

În fiecare an, la 27 ianuarie se sărbătorește Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului. Această dată a fost stabilită prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a ședință plenară. 27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat de armata sovietică.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unui comunicat remis presei de Adrian Simion, purtătorul de cuvânt al PNL Alba, “TNL Alba Iulia va organiza, marți, 28 ianuarie, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, de la ora 17.00, un eveniment de marcare a Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului. La eveniment și-au anunțat participarea atât specialiști în problematica Holocaustului, cât și lideri ai PNL Alba Iulia, în frunte cu președintele organizaței, Florin Roman, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Un invitat special va fi Lia Borza, lider al comunității evreiești din Alba Iulia, care va vorbi despre ce a însemnat Holocaustul pentru familia ei. Evenimentul va fi moderat de către prof. Adrian Simion, purtătorul de cuvânt al PNL Alba.”

Vlad Bărbat, coordonatorul echipei de organizare, a oferit câteva detalii despre desfășurarea evenimentului: „Împreună cu colegii din echipa de organizare, Marius Maxa, Ionuț Văidean și Alexandru Rus, am gândit evenimentul ca pe unul care să combine atât prezentări pe diverse teme legate de Holocaust, susținute de profesori de istorie, specialiști în domeniu, cât și dezbateri pe aceste subiecte. De asemenea, din program nu va lipsi nici partea artistică, pe care am conceput-o ca pe un spectacol sincretic care să cuprindă o reprezentație teatrală a trupei Skepsis, și o proiecție de film documentar despre Holocaust. Împreună cu conducerea organizației TNL Alba Iulia, îi aștepăm la eveniment pe toți cei interesați de acest subiect foarte dezbătut, dar departe de a fi elucidat, al Holocaustului.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult