Actualitate

Registrul agresorilor sexuali ar trebui să fie funcțional până la sfârșitul lunii iunie. Ce persoane vor fi menționate în acesta

Ioana Oprean

Publicat

în

Registrul agresorilor sexuali ar trebui să fie funcțional până la sfârșitul lunii iunie. Ce persoane vor fi menționate în acesta

Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor va fi implementat, de principiu, până la sfârșitul acestei luni, potrivit unei ordonanțe de urgență ce a apărut în decembrie 2020. Inițial, termenul de operaționalizare a registrului era stabilit pentru finalul lui 2020. Registrul este organizat de Ministerul Afacerilor Interne și ținut de unitățile de poliție, fiind separat de cazierul judiciar.

După cum apare în OUG nr. 206/2020, termenul până la care Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale trebuie să funcționeze a fost amânat până în data de 30 iunie 2021. Termenul vechi, stabilit de Legea 118/2019, era 31 decembrie 2020.

Cea mai recentă informație pe subiect a venit în aprilie 2021, atunci când Poliția Română scria că „este în proces de operaţionalizare a Registrului Național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale, platformă care va contribui semnificativ la prevenirea infracțiunilor la viața sexuală”. Momentan, nu știm dacă va urma o nouă amânare sau nu.

OUG nr. 206/2020 stabilește și un termen de tranziție în care să se facă înscrierea în registru a celor care au fost înscriși în evidențele cazierului judiciar înainte de 30 iunie 2021. Astfel, termenul stabilit pentru introducerea datelor acestora în registru este de un an de la operaționalizare, el fiind necesar în condițiile în care există un număr mare de persoane deja condamnate pentru comiterea unor infracțiuni sexuale.

În acest registru vor fi înscriși cei care, potrivit actului normativ ce a stabilit apariția acestuia, respectiv Legea nr. 118/2019, au fost condamnați pentru trafic de persoane, trafic de minori, exploatarea cerșetoriei, prostituție infantilă, agresiune sexuală, viol, hărțuire sexuală, pornografie infantilă, incest și alte infracțiuni sexuale.

Totodată, în același registru vor fi înscriși și cei cu cetățenie română despre care autoritățile din alte state au transmis comunicări de luare în evidență pentru săvârșirea unei infracțiuni sexuale și cei născuți în străinătate despre care există informații că ar fi săvârșit astfel de infracțiuni.

Până în ianuarie 2020, așa cum rezultă dintr-un comunicat al Poliției Române, fuseseră înscrise în Registrul agresorilor sexuali peste 45.000 de persoane ce se regăseau și în evidențele cazierului judiciar. Până în momentul în care registrul va fi funcțional și se vor putea emite certificate de integritate comportamentală, Poliția Română eliberează adeverințe din care rezultă dacă persoana verificată a săvârșit vreuna dintre infracțiunile conținute de Legea nr. 118/2019.

Potrivit datelor furnizate de Poliția Română, în perioada iulie – decembrie 2019 au fost eliberate peste 180.000 de astfel de adeverințe. Aceste documente le sunt necesare persoanelor care lucrează deja sau care urmează să se angajeze în învățământ, sănătate, protecție socială sau în oricare altă entitate, publică sau privată, a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile.

sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Elevi militari albaiulieni, experiență internațională în Munții Bucegi, alături de colegi din Europa: „O experiență de neuitat”

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto | Elevi militari albaiulieni, experiență internațională în Munții Bucegi, alături de colegi din Europa: „O experiență de neuitat” Cea de-a treia ediție a Taberei de vară cu participare internațională a adus din nou împreună elevi din colegiile naționale militare din țară dar și din Estonia, Ucraina, Belgia, Letonia și Ungaria, memebre ale Forumului Școlilor […]

Citește mai mult

Actualitate

4-6 august 2026 | România se topește la temperaturi de peste 40 de grade: Cod portocaliu în Alba și alte zone, cod roșu în vestul țării

Ioana Oprean

Publicat

în

4-6 august 2026 | România se topește la temperaturi de aproape 40 de grade: Cod portocaliu în Alba și alte zone, cod roșu în vestul țării Meteorologii ANM au prelungit în Alba codul portocaliu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, val de căldură persistent, nopți tropicale, din 5 august 2026, ora 10.00, până […]

Citește mai mult

Actualitate

Kronospan oprește o parte din producție pentru a reduce la jumătate consumul de energie electrică. Măsură de solidaritate cu Sistemul Energetic Național

Bogdan Ilea

Publicat

în

Kronospan oprește o parte din producție pentru a reduce la jumătate consumul de energie electrică. Măsură de solidaritate cu Sistemul Energetic Național Kronospan va opri etapizat o parte dintre liniile sale de producție, măsură prin care urmărește să reducă până la 50% consumul de energie electrică, în contextul dificultăților de pe piața energiei din România. […]

Citește mai mult