FOTO/VIDEO: Regele Ferdinand și regina Maria la Sala Unirii. Demonstrație de mânuire a armelor, marca Regimentul de gardă “Mihai Viteazul”
Lecția de istorie despre Marea Unire de la 1918 și despre Încoronarea regilor României de la 1922, de la Alba Iulia, a fost povestită luni seară, în cadrul manifestărilor dedicate acestei mari sărbători a Regalității, de către personajele istorice – regele Ferdinand, regina Maria (alias colega noastră, Alexandra Mateș), Horea, Mihai Viteazul, un soldat din primul război mondial sau Camil Velican (primul primar al orașuui Alba Iulia).
Evenimentul organizat de Muzeul Unirii din Alba Iulia face parte dintr-o serie mai largă din acest gen, în care ținutele istorice readuc în atenția participanților la diferite eveneminte, momente și personaje importante din istoria poporului român.
După întâlnirea albaiulienilor cu personajele istorice, alături de care au avut ocazia să se fotografieze, a urmat o impresionantă demonstrație de mânuire a armelor, realizată de militarii Gărzii de infanterie „Mihai Viteazul”, în Piața Cetății Alba Carolina.
Despre ceremonia Încoronării de la 1922, de la Alba Iulia
“Ceremonia Încoronării a fost foarte reuşită şi totul a fost bine organizat….Biserica, peristilul din jurul ei, decorate cu sobrietate, se prezentau cu atît mai plăcut cu cît vremea era minunată…A fost întîi un TeDeum la care au asistat Suveranii şi participanţii invitaţi…În faţa foişorului regal sta înşirată armata. Regele şi Regina îmbrăcaţi în mantalele lor hieratice de catifea stacojie, brodată şi paftată cu aur au mers pe jos de la biserică la foişor, urmaţi de tot alaiul. După ce au urcat treptele foişorului şi s-au imobilizat ca într-o icoană, cu feţele spre armată, au apărut preşedinţii Camerei şi Senatului purtînd fiecare cîte o coroană pe o perină de catifea roşie. Pherekyde a prezentat regelui coroana sa, iar Orleanu reginei pe a ei. Regele s-a încoronat singur, şi apoi a pus coroana pe capul reginei. Muzicile au intonat imnul regal şi uralele au umplut văzduhul…A fost un moment înălţător… Mi-am adus aminte de toate suferinţele şi de toate nădejdile de la Iaşi şi trîmbiţele soldaţilor mi-au răscolit adîncul sufletului….” Constantin Argetoianu,” Însemnări”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Oameni şi locuri
Untold, pe podiumul celor mai mari trei festivaluri din lume pentru al doilea an consecutiv
Untold, pe podiumul celor mai mari trei festivaluri din lume pentru al doilea an consecutiv Festivalul UNTOLD primește o nouă validare internațională: se află din nou în topul celor mai mari festivaluri de pe planetă, potrivit clasamentului realizat de prestigioasa publicație britanică DJ Mag – Top 100 Festivals, singurul top global dedicat industriei de evenimente. […]
Programul pe zile al artiștilor de la UNTOLD X! Vezi în ce zile urcă pe scenă artiștii tăi preferați
Programul pe zile al artiștilor de la UNTOLD X! Vezi în ce zile urcă pe scenă artiștii tăi preferați În vara lui 2025, universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emoții și momente […]
Programul pe zile la Electric Castle 2025. Peste 200 de artiști, în ce zi cântă Justin Timberlake
Electric Castle dezvăluie lineup-ul final pentru ediția din 2025! Festivalul a pregătit 120 de ore de muzică live cu show-uri prezentate de superstaruri precum Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Yungblud, Justice și Bicep, alături de alți 200 de rebeli punk, vizionari în muzica electronică sau voci ale noii generații de artiști. Toți cei […]