Opinii - Comentarii

Refuzul Puterii de a dialoga cu Opoziţia este în detrimentul românilor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Deputatul PSD de Alba, Radu Coclici, şi-a exprimat nemulţumirea pentru faptul că actualul Executiv nu ia în discuţie măsurile de relansare economică propuse de partidele din Opoziţie. „Noi, respectiv partidele componente ale USL, am propus un set de măsuri care ar asigura, în primul rând, stoparea crizei, iar apoi repunerea motoarelor economice la treabă. Mai mult, PSD a cerut înfiinţarea unui comitet anticriză, din care să facă parte atât reprezentanţi ai arcului guvernamental, cât şi ai Opoziţiei, dar şi specialişti ai Băncii Naţionale a României. Constat cu tristeţe că demersurile noastre nu sunt luate în considerare de guvernanţi, fapt ce constituie un atentat la adresa democraţiei din această ţară”, a subliniat deputatul Radu Coclici într-un comunicat de presă.
Parlamentarul PSD de Alba este convins că viitoarea situaţie economică a României nu este deloc „roz”, în contextul realităţilor existente în prezent în Statele Unite ale Americii şi în multe ţări din Europa. „Guvernanţii nu doresc să prezinte adevărata situaţie a României, care se poate afunda în orice moment într-o prăpastie, cu şanse mici de ieşire. Noi am propus un dialog deschis pe această temă între Putere şi Opoziţie, un comitet de consultări, dar refuzul premierului şi al camarilei sale ne duc spre realitatea că Executivul nu vrea binele românilor, iar aceştia sunt în continuare minţiţi”, a punctat Radu Coclici.
Deputatul PSD a mai apreciat că România nu va putea ieşi din criză doar cu tăieri şi reduceri de cheltuieli. „Trebuie create locuri de muncă, să punem oamenii la muncă, nu să îi trimitem în şomaj pe toţi, după care să stingi lumina în urma ta. Trebuie să luăm exemplul Ungariei, care a luat măsuri de relansare economică inatacabile, nu de tăieri inexplicabile ale cheltuielilor şi veniturilor populaţiei”, a conchis Radu Coclici. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult