Reformele lui Alexandru Ioan Cuza care au pus bazele statului unitar și modern român: Țară nouă, legi noi

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza care au pus bazele statului unitar și modern român: Țară nouă, legi noi

Unirea Principatelor Române sau Mica Unire din 1859 a fost marcată şi de reformele lui Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci, în fiecare an, la 24 ianuarie, ne amintim cu emoție și mândrie de mărețul act prin care s-au pus temeliile statului român modern. Prin Unirea Moldovei cu Muntenia se împlinea un vis, un ideal pe care poporul nostru îl nutrea dintotdeauna, fiindcă Unirea, visul tuturor românilor, vis scump venind din vechimea secolelor din vremea lui Burebista și Decebal. Era după spusele lui Bălcescu ”visarea iubită” a marilor noștri voievozi, Mircea cel Bătrân şi Ștefan cel Mare. Unirea cea mică de la 1859 a fost primul pas spre Marea Unire de la 1918!

Citește și: Reformele lui Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859

Care au fost reformele lui Alexandru Ioan Cuza:

Reforme religioase

După mandatele de prim-miniştrii ale lui Barbu Catargiu şi Crețulescu şi eşuarea lui Cuza în a-şi începe programul politic, se va forma un nou guvern, condus de Mihail Kogălniceanu, ce va iniţia ca primă reformă:secularizarea averilor mănăstireşti (decembrie 1863).

Astfel, Biserică va deveni o instituţie de stat ca şi celelalte, fără vreun drept aparte. Asta însemna că o mare parte din proprietăţile funciare ce aparţineau Bisericii au fost trecute în proprietatea ţăranilor, mai exact a cincea parte din pământul ţării. Faptul că Biserica poseda o oarecare autonomie faţă de vechiul regim, a contribuit la acest lucru.

În ciuda protestelor venite de la mitropolitul Moldovei, Sofronie Miclescu, şi din partea călugărilor greci, Cuza a stabilit şi un venit de 10% asupra reprezentanţilor bisericii şi tot ce ţine de aceasta. Protestele călugărilor greci erau de așteptat, ştiindu-se faptul că mănăstirile din Muntele Athos primeau fonduri de la mitropoliţii români încă din secolul al XVI-lea.

Reforma agrară

Reforma agrară a fost practic propusă de conservatori, dar iniţiată de Cuza. Prin legea rurală din august 1864, peste 400.000 de familii de ţărani au primit pământ, iar aproximativ 60.000 de alţi ţărani au primit teren pentru casă şi grădină. Prin această reformă agrară ce lua sfârşit în anul următor, s-a desfiinţat orice urmă de feudalism, fapt ce a dat naştere unei perioade de început a dezvoltării capitaliste româneşti. Conştiinţa ţărănimii evolua, urmând ca producţia agricolă a ţării să crească într-un ritmsemnificativ.

Cum ţăranii nu aveau banii necesari pentru a cumpăra terenurile de pământ, statul intervenea în această problemă şi astfel ţărănimea se angaja să plătească datoria către stat într-o perioadă de 30 de ani. Vechii proprietari urmau să fie despăgubiţi într-un termen de 10-15 ani. Ţăranii primeau pământ în funcţie de bunurile lor în natură, cum ar fi vite, cai etc. Această împărţire a terenului în scop agricol se făcea şi după criterii geografice, de exemplu în Moldova dintre Carpaţi şi Prut și Câmpia Română, suprafeţele erau mai mari, astfel că ţăranii din acele zone puteau primi o suprafaţă de teren mult mai întinsă, faţă de cei din zonele de munte. De exemplu, se putea oferi o suprafaţă de1600 mp în zona de câmpie şi 1200 mp în zona de munte. Ţăranilor li s-a permis şi dreptul la pădure, pentru a aduna lemne de foc, necesare încălzirii pe timp de iarnă în mod special.

Citeşte şi: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

Se desființau şi taxele plătite de ţărani boierilor sub diverse forme precum dijme (claca sau zilele de meremet), urmând a fi introdus un tarif de impozitare la nivel naţional, către stat. Ţăranii care aveau pământ mai mult puteau să vândă o parte din el altor ţărani care aveau o suprafaţă mai puţin întinsă, în special celor ce primiseră teren doar pentru casă şi grădină. Lipsa unor măsurători profesionişti de terena dus la diferite dispute. Această reformă agrară practic a împiedicat o posibilă răscoală ţărănească şi a asigurat domnitorului sprijinul loial al ţărănimii. Tot atunci a început şi construcţia de căi ferate, începând cu ruta București-Giurgiu. Prin această serie de reforme naţionale, s-au pus bazele înfiinţării statului naţional român modern.

Reforma administrativă

Prin legea comunală, satele şi cătunele se grupau în comune rurale; mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăşi formau un judeţ. Adminstraţia judeţelor şi a comunelor se făcea de consilii alese pe baza votului cenzitar, iar în fruntea administraţiei judeţului era un prefect, plasa era condusă de un subprefect (mai târziu pretor), iar comuna era condusă de un primar.

Reforma electorală

Legea electorală împărţea alegătorii în două categorii:alegători direcţi şi alegători primari. Alegătorii direcţi erau toţi cei care ştiau carte, plăteau o contribuţie de cel puţin patru galbeni şi împliniseră vârsta de 25 de ani. Alegătorii primari erau neştiutori de carte, darcareplăteau o contribuţie stabilită pe categorii, de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contribuţie bănească erau excluşi de la vot. Tot în timpul lui Alexandru Ioan Cuza se concepe un cod penal şi unul civil, după modelul napoleonian francez.

Legea electorală scădea censul şi sporea considerabil numărul alegătorilor, împărţiţi în alegători direcţi (plăteau o cotribuţie de 4 galbeni, ştiau carte, aveau vârsta de cel puţin 25 de ani) şi alegători primari (votau prin delegaţi, format din cei care plăteau impozite mai mici, puteau fi alese persoanele în vârstă de cel puţin 30 de ani).

Reforma justiției

Prin reorganizarea justiţiei au luat fiinţă judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi şi Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţa de recurs. Adoptarea Codurilor penal, civil şi comercial, ce au intrat în vigoare din anul 1865, a însemnat modernizarea sistemului judiciar.

Codul Civil din 1865

La data de 4 decembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul Civil, o culegere unitară de norme juridice, care reglementa raporturile dintre persoanele fizice și raporturile dintre persoanele fizice și cele juridice. Cunoscut și sub numele de Codul Civil al lui Cuza sau Codicele Civil din 1864, acest cod a fost în vigoare în Principatele Unite Române și ulterior în România, din anul 1865 și până în 1 octombrie 2011. Este singurul cod de legi din România care a rămas aproape neschimbat în toată perioada comunistă, fiind elaborat, după cum am mai spus, în anul 1864 de guvernul Kogălniceanu, după modelul Codului Civil Napoleonian din anul 1804

Codul Penal

Codul Penal a lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Micii Uniri, a intrat în vigoare în 1864 şi era considerat, la acea vreme, unul dintre cele mai moderne coduri din Europa. Inspirat din codurile penale prusace şi franceze, Codul lui Cuza includea, pentru prima dată, şi infracţiunile de corupţie, în unele cazuri cei găsiţi vinovaţi pentru această infracţiune fiind condamnaţi şi la închisoare pe viaţă.

Acurateţea codului penal adoptat în urmă cu un secol şi jumătatea mergea până la individualizarea faptelor de corupţie, în funcţie de categoria funcţionarilor publici care se făceau vinovaţi de această infracţiune. De pildă, o categoria de funcţionari publici pentru care pedepsele erau dintre cele mai drastice erau judecătorii.

Crearea Consiliului de Stat

La recomandarea domnitorului, Consiliul de stat pregătea şi elabora proiecte de legi, care erau supuse Adunării Elective spre votare. Orice proiect votat de Adunare, în afară de buget, era supus Corpului ponderator spre aprobare. Acesta putea să adopte proiectul în forma propusă de Adunare, putea să îl amendeze sau să îl respingă cu totul. Dacă proiectul de lege era aprobat fără nici o modificare, acesta mergea mai departe şi era supus spre sancţionare domnitorului. Dacă proiectul era amendat sau respins, el se întorcea la Adunare, care dacă aproba amendamentele, proiectul trecea mai departe la Corp şi în cele din urmă era supus spre sancţionare domnitorului. Dacă Adunarea respingea amendamentele, proiectul se întorcea la Consiliul de stat pentru a-l studia din nou

Reforma Învățământului

Sub titlul de Lege asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române va fi promulgată la 25 noiembrie 1864, cu numărul 1150, iar la 5 decembrie 1864 va fi publicată în Monitorul. Sunt date dispoziţii privind instrucţia primară, secundară, superioară şi particulară. Între principiile de bază cuprinse în lege găsim obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei publice primare. Legea sancţiona cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu frecventau şcoala. Educația era gratuită pentru toţi copiii, indiferent de categoria socială din care făceau parte şi pentru ambele sexe. Se instituia laicizarea iar pentru a implementa eficient această reformă definitorie pentru evoluția statului, se acorda o importanță deosebită pentru pregătirea cadrelor didactice. O altă prevedere importantă a legii era aceea a unei singure programe şcolare atât pentru învăţământul primar din mediul orăşenesc, cât şi pentru cel din mediul rural. Programa era aceeași și în învățământul public și în cel privat. Liceul avea şapte clase, cu o pondere mai mare pentru disciplinele umaniste.

Citește și: 24 ianuarie: Mica Unire şi ziua lui Badea Cârţan, un dac coborât de pe Columnă, zi cu dublă semnificație

În domeniul învăţământului, reţeaua şcolară a fost extinsă, au luat fiinţă noi instituţii precum Universitatea din Bucureşti, Şcoala Naţională de Medicină Veterinară şi cea de Arte Frumoase, condusă de Theodor Aman. Legea instrucţiunii publice, adoptate pe 25 noiembrie 1864, stabilea trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior, cel primar fiind obligatoriu şi gratuit.

Reforma Armatei

În timpul lui Cuza va luă fiinţă, în mod oficial, Armata Naţională Română. Aceasta avea ordinul şi menirea să apere integritatea statului de orice atac străin. Concentrarea unităţilor militare avea loc în tabăra de la Floreşti. Tot atunci s-a înfiinţat şi Ministerul de Război și Arsenalul Armatei şi s-au pus bazele învăţământului militar.Cuza aînfiinţatGarda Naţională, aflată sub comanda sa, măsură în care corpul legislativ a văzut o scăpare spre un despotism absolutist, fapt ce contravenea Convenţiei de la Paris.

Reforma fiscală

Un alt tip de reformă, a fost reprezentată de ordinul fiscalităţii, unde au fost instituite o serie de impozite personale cetăţeneşti, în special cele funciare. Astfel, statul adopta o reformă modernă în ceea ce priveşte fiscalitatea. Tot atunci se organiza şi serviciul vamal, la fel şi cursul monetar, precum şi înfiinţarea unei linii de telegraf ce asigură legătura directă cu Rusia.

Unirea Principatelor Române de la 1859 a fost un prim pas spre Marea Unire de la 1918, visul de veacuri al românilor!

Sursa: historia.ro adevarul.ro enciclopediaromaniei.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI