Referendumul – Când şi în ce condiţii poate fi organizat
Potrivit legii, preşedintele trebuie să consulte Parlamentul care are termen 20 de zile calendaristice să prezinte un punct de vedere asupra referendumului iniţiat de acesta. În cazul în care legislativul nu răspunde, preşedintele poate emite decretul de organizare a referendumului, informează Mediafax.
Potrivit Legii 3 din anul 2000 actualizată, preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional.
Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de preşedinte urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitare.
Şeful statului poate emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, în cazul în care Parlamentul nu îşi exprimă punctul de vedere, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.
Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin DA sau NU asupra problemei supuse referendumului. Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.
Obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc prin decret al preşedintelui României, în cazul referendumului cu privire la probleme de interes naţional, iar aducerea la cunoştinţă publică a datei referendumului naţional se face prin Monitorul Oficial al României, Partea I, şi prin presă, radio şi televiziune.
Sursa: evz.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]