Curier Județean

Referendum pentru familie 2018: Prezență de peste 163% la o secție de votare din județul Alba. Votul pe liste suplimentare este dublu față de votul localnicilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Procentul-record a fost înregistrat la secția de vot din satul Valea Mănăstirii, unde este arondată o cunoscută mănăstire din județul Alba – Mănăstirea Râmeț vizitată, mai ales la sfârșit de săptămână, de zeci de turiști. De altfel, aici procentul participării la vot a crescut foarte mult imediat după slujba de duminică.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit raportării privind prezența la urne la ora 19.00, a fost de 163,76% iar la această secție au votat în total 228 de alegători, din care 70 pe liste permanente, 148 pe liste suplimentare și 8 cu urna mobilă.

O altă secție de vot cu prezență foarte mare la vot, respectiv 106%, este cea din  localitatea Izvoarele, comuna Livezile. Aici, până la ora 19.00 au votat în total 110 alegători, din care 59 pe liste permanente, 41 pe liste suplimentare și 10 cu urna mobilă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Peste 100.000 de euro pentru un buldoexcavator la Câmpeni: La ce va folosi utilajul „de aur”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 100.000 de euro pentru un buldoexcavator la Câmpeni: La ce va folosi utilajul „de aur” Primăria Câmpeni a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție pentru un buldoexcavator nou, destinat dotării Serviciului voluntar pentru situații de urgență. Valoarea estimată a achiziției este de 543.318,88 lei (echivalentul a peste 100.000 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Accident rutier în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu Un accident rutier a avut loc joi seara, în jurul orei 18.00, în Alba Iulia. Trei mașini s-au ciocnit pe Calea Moților din municipiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

La Blaj, rețele de apă potabilă și canalizare extinse în cartierul Veterani: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj, rețele de apă potabilă și canalizare extinse în cartierul Veterani: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea de apă potabilă cu branșamente și canalizare menajeră cu racorduri pe strada Costache Negri (Cartier Veterani), […]

Citește mai mult