Recurs într-un dosar de falsificare a unui lot de 1.000.000 de pachete de ţigări, judecat la Curtea de Apel Alba Iulia
Curtea de Apel Alba Iulia judecă recursul formulat de inculpații T. Z., G. M. P., V. G. N. și T. M., condamnați de Judecătoria Alba Iulia, în luna iunie 2013, pentru infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice. Aceștia au fost trimiși în judecată de DIICOT Alba Iulia care în urma investigațiilor efectuate a stabilit că sunt suspecți de activităţi ilicite în vederea contrafacerii unui lot de un milion pachete de ţigări.
În același dosar a formulat recurs și societatea comercială Philip Morris Product SA, ca parte vătămată.
Conform sentinței pronunțate de magistrații de la Judecătoria Alba Iulia, T. Z. a fost condamnat la 4 ani închisoare, 1.000 lei amendă penală şi 2 ani interzicerea unor drepturi, ceilalți inculpați primind pedepse cu amenzi penale între 1.000 și 1.500 de lei. De asemenea, doi dintre inculpați au fost achitați.
În urma investigaţiilor, la data de 12 aprilie în Punctul de Frontieră Nădlac, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, împreună cu poliţişti de frontieră de la Poliţia de Frontieră Nădlac, au oprit un tir, în interiorul căruia au descoperit 51 de colete ce conţineau 430 de coli, imprimate cu pachete de ţigări şi nouă bidoane cu soluţii aromate.
La data de 13 aprilie, poliţiştii de combaterea a criminalităţii organizate din Alba Iulia, cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca, sub directa coordonare a procurorilor D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Hunedoara, au desfăşurat nouă percheziţii domiciliare, în judeţele Alba şi Cluj.
În urma descinderilor, 14 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Hunedoara, pentru audieri.
“În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de nouă suspecţi, cu vârste cuprinse între 29 şi 56 de ani, pentru comiterea infracţiunilor de iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni şi contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca. Un alt membru al reţelei, de 38 de ani, este cercetat penal pentru pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Totodată, împotriva a trei dintre suspecţi s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara” se arăta în comunicatul Inspectoratului General al Poliţiei Române publicat în urma audierilor.
Pentru probarea activităţii infracţionale a suspecţilor, poliţiştii au fost sprijiniţi de ofiţeri din cadrul S.R.I..
În urma activităţilor desfăşurate au fost indisponibilizate o maşină de ştanţat, materiale folosite la tipărirea ambalajelor de ţigări, plăci de tipar, patru laptop-uri, cinci calculatoare – bunuri folosite la comiterea de infracţiuni, precum şi ambalaje de ţigări contrafăcute.
Poliţiştii de la B.C.C.O. Alba şi Cluj-Napoca, sprijiniţi de poliţişti de frontieră, au organizat un flagrant, în luna aprilie 2010, oprind în trafic un tir încărcat cu sute de coli imprimate cu pachete de ţigări, urmat de 9 percheziţii, în urma cărora, 14 suspecţi au fost duşi la audieri.
“În urma documentării activităţii infracţionale a grupului care acţiona în judeţele Alba, Hunedoara şi Cluj, poliţiştii au stabilit că doi dintre membrii grupului au apelat la două tipografii din Cluj Napoca, unde au tipărit o parte dintre pachetele de ţigări, cu bani puşi la dispoziţie de către alți doi suspecți. În luna ianuarie s-au efectuat operaţiuni de ştanţare şi ebosare a ambalajelor, iar vopseaua tipografică a fost achiziţionată de la o societate comercială din Alba Iulia. Poliţiştii au continuat cercetările şi au mai stabilit că, la începutul lunii aprilie a.c., la un atelier tipografic au fost tipărite zeci de mii de ambalaje pentru ţigări. De asemenea, doi dintre cei audiați sunt suspectaţi că s-au ocupat de achiziţionarea tutunului. Pachetele de ţigări contrafăcute urmau a fi ambalate şi comercializate în străinătate” se mai arăta în comunicatul de presă transmis de IGPR.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]
VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”
1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]
Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a
Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]
