Curier Județean

RECORD de vizitatori la Muzeul Unirii din Alba Iulia. Peste 75.000 de turişti au trecut pragul instituţiei, în primele zece luni ale anului

Alexandra Mates

Publicat

în

Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a înregistrat  în primele 10 luni ale acestui an un număr record de vizitatori. Nu mai puţin de 75.456 de turişti, însetaţi de cultură, au trecut pragul muzeului,  în perioada ianuarie-octombrie 2013, o cifră impresionantă având în vedere că anul trecut, tot în acest interval, prestigioasa instituţie albaiuliană înregistrase 54.773 de vizitatori.

Petrecerea Divorțaților

Cele mai aglomerate luni au fost mai, iunie, iulie şi august, perioadă în care media de vizitatori a depăşit cifra de 10.000. Spre exemplu, în luna august s-a înregistrat un număr de 14.703 vizitatori.

Această creştere spectaculoasă a publicului poate fi pusă atât pe seama proiectelor de succes iniţiate în ultimul timp de muzeul albaiulian (Noaptea Muzeelor, Garda Romană de la Apulum, Lupii de Fier ai Apoulonului), dar şi a numeroaselor evenimente organizate de administraţia locală în Cetatea Alba Carolina (Zilele Oraşului, Festivalul Roman Apulum, Festivalul Dilema Veche, Festivalul Sărbătoarea Muzicii şi altele).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice

Ioana Oprean

Publicat

în

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]

Citește mai mult