Ştirea zilei

Recalcularea PENSIEI: Ce categorie de angajați poate solicita acest lucru. Când intră în vigoare noua lege a pensiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Recalcularea PENSIEI: Ce categorie de angajați poate solicita acest lucru. Când intră în vigoare noua lege a pensiilor

Cetățenii români care lucrează și după ce au ieșit la pensie pot cere recalcularea pensiei, pentru perioadele lucrate dat fiindcă se plătesc taxe la stat iar acest lucru aduce după sine majorarea pensiei.

„Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia. Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condițiile legii”, este explicat la articolul 107 din Legea pensiilor 263/2010.

Cu alte cuvinte, recalcularea pensiei se poate cere inclusiv dacă persoana în cauză obține documente care n-au fost luate în calcul la momentul stabilirii pensiei pentru limită de vârstă. De exemplu, asta se poate întâmpla atunci când cineva trebuie să apeleze la instanțe pentru a obține recunoașterea unor perioade lucrate în trecut.

Cererea de recalculare poate fi descărcată online de pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice – aceasta se depune la casa teritorială de pensii împreună cu documentele prin care se dovedesc perioadele lucrate după pensionare.

Indiferent de situație, pensia majorată în urma recalculării se acordă efectiv începând cu luna de după cea în care s-a înregistrat cererea de recalculare.

Aproximativ aceleași prevederi se regăsesc și în Legea viitoare a pensiilor (127/2019). Diferența majoră este că, în cazul care o persoană lucrează după pensionare, solicitarea recalculării va fi posibilă o singură dată pe an.

„Pensia poate fi recalculată la cerere, prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia. Cererea (…) se soluționează în termen de 60 de zile de la data înregistrării, prin decizie de recalculare. Pensionarii pentru limită de vârstă care realizează stagiu de cotizare după data înscrierii la pensie pot solicita recalcularea pensiei o singură dată într-un an calendaristic, în condițiile legii”, este prevăzut la articolul 98 din actul citat.

Pensia pentru limită de vârstă se poate obține atunci când persoana în cauză atinge vârsta standard de pensionare (de principiu, 65 de ani), dacă are vechimea în muncă necesară (adică stagiul minim de cotizare de 15 ani).

În prezent și până la 31 august 2023, în vigoare este Legea 263/2010, iar Legea 127/2019 este programată să intre în vigoare la 1 septembrie 2023, înlocuind-o pe prima.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”

Ioana Oprean

Publicat

în

Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]

Citește mai mult