Actualitate

Recalculare pensii 2024 | Sumele suplimentare, încasate în urma erorilor de recalculare a pensiilor, rămân în buzunarele pensionarilor

Bera Larisa

Publicat

în

Recalculare pensii 2024 | Sumele suplimentare, încasate în urma erorilor de recalculare a pensiilor, rămân în buzunarele pensionarilor

Pensionarii care au beneficiat de sume suplimentare în urma unor erori de recalculare a pensiilor nu vor mai fi obligați să restituie aceste sume, conform unei propuneri inițiate de ministrul Muncii, care a fost aprobată de Senat.

Citește și: Impozitare pensii 2024 PILONUL II. Modificare legislativă în favoarea a 8 milioane de români

Petrecerea Divorțaților

„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează”, se arată în propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii.

Scutirea de la plată a debitelor rezultate în urma greșelilor aferente recalulării pensiilor se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul existenței debitelor.

Citește și: Pensii 2024 | Indicele de solidaritate, criteriul utilizat pentru majorarea pensiilor persoanelor cu handicap

„Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligațiișor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activități independente, nu fac obiectul scutirii de la plată, potrivit prevedetilor prezentei legi”, se arată la art. 2 al propunerii legislative.

Propunerea legislativă a fost depusă la Senat încă din data de 12 iunie 2024, înainte ca pensionarii să fi primit deciziile de recalculare.

La data de 30 iulie, Senatul a aprobat procedura de urgență solicitată de inițiator – ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, și Adrian Solomon -, dispunând trimiterea de urgență pentru aviz la Comisiile care nu își expuseseră punctul de vedere.

Avizele au venit în perioada 11 septembrie – 3 octombrie, iar pe data de 7 octombrie, Senatul a avizat favorabil propunerea legislativă.

Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat la Camera Deputaților, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]

Citește mai mult