Sport

RC Cugir şi-a reluat pregătirile

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Echipa RC Cugir şi-a reluat pregătirile, sub comanda antrenorului Ionel Sahlean regăsindu-se 20 de sportivi. „Avem promisiuni ferme că şi în anul 2011, Consiliul Judeţean Alba şi firma Livio Dario vor fi alături de noi şi ne vor sprijini din punct de vedere financiar”, a spus tehnicianul cugirean. Echipa de sub Drăgana a terminat prima parte a campionatului Under 18 pe locul 6 în seria Transilvania, cu 3 victorii realizate în 7 întâlniri. Spre finalul lunii viitoare, RC Cugir va efectua un cantonament centralizat la Suceava, prilej cu care va susţine şi câteva jocuri de verificare. Dacă Radu Rad a fost transferat la Siromex Baia Mare, în schimb „aripa” Andrei Csalai face parte din lotul naţional Under 18, alături de alţi 35 de rugbişti selecţionaţi de antrenorii Daniel Boldor şi Ioan Harnagea. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

În Supercupa României, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj, cu trofeul pe masă | Sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Tulcea, în „Danubius Arena”, cuplaj de volei și spectacol

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Supercupa României, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj, cu trofeul pe masă | Sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Tulcea, în „Danubius Arena”, cuplaj de volei și spectacol, transmis de TVR Sport La Tulcea, în „Danubius Arena” (sală inaugurată recent, la finele lunii iulie, cu o capacitate de 4670 de locuri), este prevăzut, sâmbătă, 17 […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, Seria 7, etapa a noua: derby-uri externe tari pentru CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj | CSU Alba Iulia vizează prima victorie, Metalurgistul Cugir caută reabilitarea

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, Seria 7, etapa a noua: derby-uri externe „de șașe puncte” pentru liderul CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj | CSU Alba Iulia vizează prima victorie, Metalurgistul Cugir caută reabilitarea Meciuri tari pentru conjudețene în a noua rundă a Seriei 7 din eșalonul terț, cu derby-uri externe tari pentru liderul CSM Unirea Alba […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, 3-0 la Constanța în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, victorie la Constanța, scor 3-0, în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Volei Alba Blaj a învins lejer la Constanța, scor 3-0 (25-17, 25-17, 25-21) în prima etapă din Divizia A1, repetiție pentru Supercupa României Citește și: Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei […]

Citește mai mult