Raul Ciurtin, președintele Albalact: “Faptul că ne menținem afacerile este un rezultat bun în condițiile economice actuale”
Compania Albalact – Alba Iulia își menține cifra de afaceri reușind să se claseze în primii trei producători de lapte şi produse lactate din România.
Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada ianuarie – septembrie 2012, Albalact a avut o cifră de afaceri de 247.002.943 lei (aprox. 54,5 mil. euro), aproape la nivelul cifrei înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut (246.184.629 lei). Profitul net raportat de companie după nouă luni este de 2.719.842 lei, ușor în scădere față de cel înregistrat în intervalul ianuarie – septembrie 2011 (3.515.840 lei).
“Piața se contractă în continuare, iar consumul nu are perspective de redresare prea curând. Scăderea puterii de cumpărare, scumpirea dramatică a materiei prime, seceta, fluctuațiile de curs valutar sunt probleme serioase în acest moment, care pun o presiune uriașă pe prețuri și pe profitabilitate. Oamenii cumpără mai ieftin, iar vânzările cresc în volum, dar scad în valoare. Faptul că ne menținem afacerile este un rezultat bun în condițiile economice actuale, ținând cont de faptul că anul acesta am avut extinderi importante de portofoliu și am lansat un brand nou, pe un nou segment. Nu suntem pesimiști, însă este evident că perioada care va urma va fi mai dificilă. Obiectivul nostru este să ne menținem profitabil în categoriile în care suntem lideri și să creștem în celelalte categorii”, a declarat Raul Ciurtin, președinte și director general Albalact.
Compania Albalact este astăzi pe locul 3 în topul producătorilor de lactate din România, având o tradiţie de peste 40 de ani pe piața românească. Albalact s-a impus cu brandurile sale Zuzu și Fulga, cu respectarea standardelor de calitate a produselor, o politică de prețuri competitivă, ambalaj modern și inovație.
În 2008, Albalact a intrat pe segmentul brânzeturilor cumpărând pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Rarăul Câmpulung Moldovenesc. Astăzi, societatea este specializată în domeniul producției de brânzeturi, sub brandul omonim Rarăul. În prezent, Albalact deține 99% din pachetul de acțuni al societătți Rarăul Câmpulung Moldovenesc.
Compania Albalact – Alba Iulia este unul dintre primii trei producători de lapte şi produse lactate din România. Înființată în anul 1971 şi transformată în societate comercială pe acțiuni în 1990, Albalact a fost privatizată în 1999. Compania Albalact are peste 600 de angajati și peste 5000 de acționari și este listată la categoria a II-a a Bursei de Valori București. În prezent, Albalact deține 99% din pachetul de acțiuni al societății Rarăul Câmpulung Moldovenesc.
Principalii concurenți pe piață ai Albalact sunt Lactalis și Hochland.
foto: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]
