Raportul putere – opoziţie la Cugir
La Cugir, ca probabil şi în alte localităţi se află la ordinea zilei comentariile privind ocuparea posturilor de conducere de către putere şi opoziţie la agenţii economici de stat, societăţi subordonate consiliului judeţean sau consiliului local, la instituţii locale de învăţământ, sănătate etc.
Pe această temă apar frecvente discuţii de genul „acolo sunt ai noştri, dincolo sunt ai voştri, dar mai sunt locuri unde sunt şi ai noştri dar şi de-ai voştri”. Făcând o analiză de ansamblu a felului în care sunt acoperite principalele funcţii de conducere de la respectivele unităţi cugirene, pe criterii de competenţă, politice sau şi una şi alta, se poate trage următoarea concluzie: La SC Uzina Mecanică Cugir spre exemplu, funcţiile de director general şi director general adjunct sunt ocupate de membrii PDL, pe funcţia de director economic a rămas de peste 10 ani un PSD-ist, directorul de producţie este un independent iar cel comercial nu este sigur dacă mai aparţine sau nu PDL-ului. Fabrica de Arme este condusă la rândul ei pentru funcţia de manager general de un independent, directorul de producţie este PNL,iar cel comercial PDL.
SC Parcul Industrial Cugir, unitate subordonată Consiliului Judeţean îl are de mai multă vreme ca administrator pe un membru PNL, vicepreşedinte al organizaţiei locale, iar o altă societate APA CTTA Cugir, aflată în subordinea aceluiaşi Consiliu Judeţean este condusă tot de un PNL-ist aflat şi el în conducerea liberalilor cugireni. În ceea ce priveşte cele două societăţi comerciale subordonate Consiliului Local, Cugireana SA şi Urban SRL, prima are la conducere un vicepreşedinte PSD iar cealaltă un membru PDL. Interesantă rămâne situaţia şi la Administraţia Finanţelor Publice Cugir unde postul de conducere este deţinut şi după venirea la putere a PDL, de un membru al filialei locale PNL. Oficiul poştal din localitate are la comandă un diriginte PSD iar spitalul orăşenesc, aflat în administrarea consiliului local este condus de un liberal.
Referitor la instituţiile şcolare din localitate, cele două colegii au ca manageri membri ai PDL, iar dintre cele 4 şcoli generale, Şcolile generale nr. 1 şi nr. 4 sunt conduse de PDL-işti iar Şcoala nr. 2 are manager PC, Şcoala nr. 3 PSD. La Şcoala generală Vinerea directorul aparţine PNL. Nici liderii de sindicat nu stau departe de politică. Spre exemplu, preşedintele de la fabrica de arme Ion Neagu este membru cu carnet al organizaţiei PNL Cugir iar liderul sindical de la UM Cugir, Crăciun Herlea a fost surprins la toate mitingurile electorale organizate de PSD, PNL sau PDL, organizate în 2008 la Casa de Cultură din Cugir. El susţine că ar fi membru PSD, dar există mulţi care afirmă că de fapt Herlea este PNL-ist de pe timpul când Teodor Atanasiu era director la UM Cugir şi cu care are o strânsă relaţie de prietenie. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Ligia Furdui – cu media 10 și Georgeta Gabriela Toma, cele două tinere moațe absolvente ale Liceului „HCC” Abrud admise la Medicină la Timișoara: „Performanță excepțională”
Ligia Furdui – cu media 10 și Georgeta Gabriela Toma, cele două tinere moațe absolvente ale Liceului „HCC” Abrud admise la Medicină la Timișoara: „Performanță excepțională” Două absolvente din Promoția 2026 a Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud au fost admise la Medicină la Timișoara. Una dintre ele a intrat la Medicină în orașul de […]
Mega-contract de 13 milioane de euro pe 5 ani pentru salubrizare stradală și deszăpezire, în municipiul Alba Iulia
Mega-contract de 13 milioane de euro pe 5 ani pentru salubrizare stradală și deszăpezire, în municipiul Alba Iulia Primăria Alba Iulia pregătește o nouă procedură pentru delegarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire, în condițiile în care actualul contract încheiat cu Polaris-M Holding SRL expiră în decembrie 2026. Valoarea totală estimată, pe 5 ani, a […]
VIDEO | Știai că este ilegal să culegi fructe de pădure fără acordul proprietarilor? Acțiune a jandarmilor din Alba în Apuseni
Știai că este ilegal să culegi fructe de pădure fără acordul proprietarilor? Acțiune a jandarmilor din Alba în Apuseni La solicitarea administrației Parcului Natural Apuseni, jandarmii din județele Alba și Cluj au desfășurat, miercuri, 29 iulie 2026, o acțiune de verificare care a avut ca scop depistarea persoanelor ce culeg ilegal fructe de pădure de […]








