Cultură Educație

Rãmas bun prof. univ. dr. Arcadie Hinescu!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    A plecat dintre noi prof. univ. dr. Arcadie Hinescu, personalitate marcantă a învăţământului superior albaiulian.
S-a născut la 18 aprilie 1942 în Bănila pe Siret, în Bucovina. A absolvit în 1976 Facultatea de Industrializare a lemnului din cadrul Institutului Politehnic din Braşov, ca şef de promoţie, având şansa să rămână asistent universitar în cadrul Catedrei de Mecanică. Având promisiunea unei promovări, primită din partea ministrului Învăţământului de atunci, Arcadie Hinescu îşi începe activitatea de inginer la Combinatul de Industrializare a lemnului din Blaj, în paralel predând şi la Liceul de Industrializare a Lemnului din localitate, unic în acei ani în Transilvania. I-a plăcut atât de mult Mica Romă încât a rămas aici pentru totdeauna. În perioada 1979-1984 a fost director al CPL Blaj, perioadă în care a colaborat intens cu studii şi cercetări economice, fiind cooptat în colegiul de redacţie a mai multor reviste de profil. Tot acum şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Analiza sau ingineria valorii în industria lemnului”, avându-l coordonator pe academicianul Constantin Bărbulescu.
Încă din vremea liceului a avut înclinaţii didactice, motiv pentru care în anii studenţiei era cunoscut printre colegi drept „profesorul Hinescu”. A ajuns în lumea universitară în anul 1993, când a fost cooptat în colectivul nou înfiinţatei Universităţi „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Un an mai târziu a devenit conferenţiar universitar titular, iar în 1998 a intrat în elita profesorilor titulari la disciplinele Management şi Marketing.
Rezultatele muncii sale la instituţia de învăţământ superior din Alba Iulia s-au concretizat prin acreditarea iniţială a Colegiului Universitar, apoi a Facultăţilor de Contabilitate şi Informatică de Gestiune, Economia Comerţului şi Turismului, Finanţe, Bănci, Marketing şi Managementul Afacerilor. În cele două decenii de activitate, prin mâna lui Arcadie Hinescu au trecut în jur de 10.000 de studenţi de la specializările economice, dar şi de la Drept şi Sociologie.
A publicat sau editat 62 de cărţi, singur sau în colaborare, unele dintre ele fiind tratate de specialitate şi 17 cursuri universitare, cea mai importantă fiind Managementul Proiectelor, premiată de către Asociaţia Facultăţilor de Economie din România, în 2008, ca cea mai bună lucrare din literatura economică în domeniul managementului. A fost membru al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă (1986), AGIR (1994), AFER (2009), AGER (2009), al Academiei Europene de Marketing (1996) şi al Academiei de Ştiinţe din New York (1997).
Prin trecerea sa în nefiinţă, învăţământul superior albaiulian suferă o grea pierdere. (D.H.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026.  În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]

Citește mai mult

Cultură Educație

VIDEO | „Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia?

Ioana Oprean

Publicat

în

„Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia? Dragi părinți, bunici și copii, în perioada 19 – 21 iunie 2026, pe esplanada Muzeul Național al Unirii, are loc cea de-a XVII-a ediție a Târgului de c’Arte Alba Transilvana, un eveniment […]

Citește mai mult