Ştirea zilei

Purtarea măştilor de protecţie devine OBLIGATORIE şi în orașul Cugir, începând cu data de 1 mai

Ioana Oprean

Publicat

în

Masca de protecţie devine obligatorie şi în oraşul Cugir, acesta fiind al patrulea oraş din Alba care impune obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice aglomerate.

Petrecerea Divorțaților

„Începând de mâine, 1 Mai, la Cugir este obligatorie purtarea măștii de protecție în locurile publice închise și în mijloacele de transport public. Decizia a fost luată de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență Cugir (CLSU), întrunit în ședință extraordinară în data de 29.04.2020.

Potrivit Hotărârii Nr. 9 adoptată de către CLSU Cugir, pe teritoriul administrativ al orașului Cugir se instituie obligativitatea persoanelor de a-și acoperi fața (nas, gură ) cu mască sanitară de protecție sau mască improvizată sau alte materiale de protecție ( eșarfă, batic ), de unică folosință sau reutilizabilă în mijloacele de transport public și în spațiile închise ale structurilor publice sau private în care se desfășoară activități sociale, comerciale, de prestări servicii sau relații cu publicul.

Agenții economici de pe raza UAT Cugir cu activități industriale de producție își vor adopta propriile măsuri de prevenire a reducerii riscului epidemiologic de transmitere a virusului SARS Cov2 pentru spațiile propri de birouri și/sau hale industriale unde își desfășoară activitatea .
Purtarea măștilor de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport public va fi obligatorie până la sfârșitul Stării de Urgență și este o măsură prin care se urmărește reducerea riscului epidemiologic de transmitere a virusului SARS Cov2 pe teritoriul administrativ al orașului Cugir”, au transmis reprezentanții primăriei Cugir.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă” Parcul Arini din Sebeș se află într-un amplu proces de renovare și revitalizare. Primăria Municipiului Sebeș investește peste 40 de milioane de lei […]

Citește mai mult