Politică Administrație

Publicitate electorală| SURPRIZA din Baroul Alba: Avocatul Radu-Călin Toma îl susține pe Florea Paul-Victor la Consiliul local Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Avocatul pledant Radu-Călin Toma, membru al Baroului Alba, a anunțat public că-l susține pe Florea Paul Victor candidat independent la Consiliul Local Alba Iulia. Radu-Călin Toma și soția acestuia, doamna Carla Toma, sunt doi avocați albaiulieni cu o remarcabilă reputație în branșă, fiind amândoi membri ai Baroului Alba.

„Este vremea ca cei tineri, fie independenți sau angrenați politic, să se implice în ‘viața cetății’, doar așa vom regăsi elanul lor progresist și entuziasmul în administrația publică! Mă încred în generația tânără și cred cu tărie că ei vor face ceea ce generația noastră nu a reușit. Cred cu tărie în spiritul lor practic și în puterea lor de a spune NU și DA acolo unde trebuie spuse aceste cuvinte. Cred în capacitatea tinerilor de a crea și a produce fără a aștepta ca cineva să le bage în traistă, fie că vorbim de idei sau de bunuri materiale.” a declarat avocatul Radu-Călin Toma.

„Pentru mine, este o mare onoare și responsabilitate susținerea domnului avocat Toma. Atât prestigiul profesiei de avocat, cât și realizările profesionale ale domnului Toma mă determină să fiu foarte serios și total angajat în acest demers de a deveni consilier local independent. Așa cum un avocat este loial clientului său, așa îmi doresc și eu să fiu loial albaiulienilor. Nu o să-i mint și nu le promit lucruri pe care nu le pot face. Promit, în schimb, că, orice idee bună pentru comunitate, eu o voi transforma în proiect de hotărâre de consiliu local și că mă voi lupta pentru ea.” a declarat Florea Paul Victor.

„Dacă tot vorbim despre justiție, îmi doresc ca ea să se înfăptuiască în bune condiții. O spun foarte clar și deschis: Piața Iuliu Maniu trebuie demolată cu totul și construită o parcare subterană și un parc deasupra. În prezent, magistrații de la instanțele din Alba Iulia, avocații și justițiabilii nu au efectiv unde să-și lase mașinile iar ședințele de judecată nu așteaptă după Primărie să creeze locuri de parcare. Eu voi milita pentru acest proiect de demolare completă a Pieței actuale, construirea unei parcări subterane de cel puțin 500 de locuri și a unui parc verde deasupra. Nu în ultimul rând, statuia lui Iuliu Maniu trebuie urgent restaurată.” a mai spus Paul Victor Florea.

Florea Paul Victor își mai dorește un Parc de business construit de-a lungul Șoselei de Centură a orașului, servicii de salubritate mai bune, piste pentru biciclete, un centru de agrement sportiv, centru de ecarisaj modern și program de alocare a câinilor fără stăpân, dar și majorarea burselor elevilor cu până la 300 de lei pe lună.

Reamintim cititorilor că Florea Paul Victor candidează independent la Consiliul Local Alba Iulia, fiind cel mai tânăr dintre candidați.

Acesta are un CV impresionant, fiind absolvent de Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor la UBB Cluj-Napoca, ONG-ist vechi, antrenor de fitness certificat și ghid turistic certificat. Paul a petrecut 5 ani în Statele Unite ale Americii, timp în care a muncit pentru a-și strânge bani și a-și începe propria afacere. Astăzi, Paul este un tânăr antreprenor care vrea să investească în Alba Iulia și care vrea un oraș mai modern, mai curat și cu mai multe oportunități pentru cei de vârsta lui.

Comandat de CANDIDAT INDEPENDENT, FLOREA PAUL VICTOR, functia de consilier local al MUN. Alba Iulia.
PUBLICAT / EXECUTAT DE SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/
CUI mandatar financiar 24200153


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică!

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică! N-aveam așteptări mari de la PSD, la momentul în care s-a format actuala coaliție care guvernează România. Iar timpul mi-a dat dreptate. Încet, încet, pesedișii și-au dat arama pe față […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului” Prețul apei în județul Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării de talie medie, a anunțat joi, 12 februarie 2026, președintele Consiliului Județean Alba, Ion […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor” Au început lucrări de extindere a canalizării, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, în comuna Sîntimbru, a anunțat, miercuri, 11 februarie 2026, […]

Citește mai mult