Rămâi conectat

Politică Administrație

Publicitate electorală| Să NU uitați de politicienii care se cred zei și v-au tratat ca pe cetățeni de mâna a doua. PRO România aduce schimbarea în viața locuitorilor din județul Alba!

Ziarul Unirea

Publicat

în

Câți dintre voi nu v-ați plâns de drumuri proaste? Câți ați fost nevoiți să stați cu orele în trafic? Câți ați văzut munți de gunoaie? Câți ați căutat, în zadar, un loc de muncă? Iar lista ar putea continua, la nesfârșit, cu problemele din sistemul de sănătate, din cel de educație și-atâtea altele.

A cui e vina? V-o spun sincer: a noastră! Cine a trimis în locuri calde și bine plătite, ani la rând, politicienii care ne conduc? Noi! Ce au făcut ei pentru noi? Aproape nimic! Uitați-vă-n jur și de câte ori spuneți „în străinătate de ce se poate?”, amintiți-vă de cei cărora le-am oferit onoare de a ne reprezenta.

Ce-am primit în schimb? Minciuni, amânări, combinații politice. Priviri de sus și aroganță. Oameni care s-au jignit în toate felurile posibile au ajuns cei mai buni prieteni, legați de robinetul banului public și propriul interes. Când v-a oprit vreunul dintre ei, pe stradă, în afara campaniei electorale, ca să vă întrebe cu ce vă poate ajuta, cum o mai duceți, ce problemă vă poate rezolva?

Acum nici doi ani, am intrat în politică pentru motivele pe care vi le-am spus mai devreme. Am o situație financiară confortabilă dar am refuzat să mai stau deoparte. Am sperat iar acum sunt convins că găștile politice atât de toxice pot fi destructurate. De noi, om cu om, vot cu vot.

Am clădit, în ultima perioadă, cu foarte mult efort organizația Alba a PRO România. Iar prima regulă pe care mi-am impus-o a fost să aduc în echipă doar oameni selectați după criterii profesionale și morale precise. Iar celor veniți în căutare de funcții sau alte avantaje, le-am arătat ușa pe care au îndrăznit să intre.

Mi-am asumat candidatura la Președinția Consiliului Județean Alba fiindcă e nevoie de o schimbare în administrație. Cei de-acum, au avut la dispoziție un sfert dintr-o viață de om și rezultate nepermis de slabe. Eu zic că ajunge! Ce credeți că mai pot face încă 4 ani?

Mă bazez total și pe echipa care îmi este alături, pe lista de consilieri județeni. Gândiți-vă câte lucruri bune poate face pentru cetățeni doctorul Mircea Frențiu, omul care a salvat atâtea sute de vieți. Câtă nevoie e de experiența lui Emil-Dănuț Hălălai, cel mai bun prefect al județului din ultimii 31 de ani. Câte proiecte benefice poate duce la capăt Cătălin Cămărășan, campion european și dascăl dedicat. Iar lista poate continua.

Nu vreau să vă promit nimic, fiindcă din asta au făcut o artă cei din partidele „tradiționale”. Și ne-am convins cât de mult s-au ținut de cuvânt. Dar vă asigur că fiecare vot pe care ni-l acordați nouă, celor din PRO România, este un vot care se va întoarce către voi, sub forma unor probleme rezolvate, a unor proiecte duse la bun sfârșit și a unei transparențe totale în relația cu fiecare dintre voi în parte. În fiecare localitate din județ și în fiecare comunitate unde ni se cere sprijinul.

În 27 septembrie, mergeți la vot! Și țineți minte că vom fi bine doar atunci când vom înțelege decide că politicienii sunt angajații cetățenilor. Nu ca până acum…

Horațiu Florea, candidatul PRO România la Președinția Consiliului Județean Alba

COMANDAT DE PRO ROMÂNIA FILIALA ALBA
PUBLICAT / EXECUTAT SC UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro
CUI MANDATAR FINANCIAR COORDONATOR 21200010


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

USR Mirăslău: Tünde-Renata Giurgiu, o viziune de succes pentru Primăria Mirăslău!

Unirea Ziarul

Publicat

în

USR Mirăslău: Tünde-Renata Giurgiu, o viziune de succes pentru Primăria Mirăslău! USR Mirăslău are plăcerea de a anunța candidatura, pentru funcția de primar al comunei Mirăslău, a președintei filialei USR, Tünde-Renata Giurgiu. Aleasă cu o majoritate covârșitoare de voturi, în cadrul Adunării Generale a filialei, Renata este candidatul ideal, având o viziune clară și inovatoare […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea