PSD Alba: Clarificări privind plata salariilor și pensiilor în contextul Sărbătorilor Pascale. Florin Roman nu se poate abține să nu mintă sau să tânjească după atenție
În urma declarațiilor mincinoase și alarmante ale domnului deputat Roman apărute în presa locală, Biroul de presă al Partidului Social Democrat Alba este împuternicit să declare următoarele:
Regretăm că domnul Roman, nici măcar cu ocazia Paștelor, nu se poate abține să nu mintă sau să tânjească după atenție în presa locală, intoxicând opinia publică cu informații false și distrugând spiritul sărbătorilor pascale în Alba Iulia.
Domnul Florin Roman nu are limitele bunului-simț sau ale decenței politice, nu știe când trebuie să se oprească cu minciuna și politica dezbinării și de aceea nu mai are niciun pic de credibilitate în fața albaiulienilor.
Spre o informare corectă, menționăm că s-au plătit anticipat toate drepturile bănești care puteau fi plătite într-un astfel de regim fără a-i afecta pe beneficiari.
Pensiile sunt plătite la termen, însă nu anticipat, în contextul sărbătorilor pascale, din următoarele motive:
– Timpul insuficient pentru achitarea anticipată: Pensiile aferente lunii martie au fost plătite până la data de 30, iar plata pensiilor pe luna aprilie ar fi necesitat circa două săptămâni. Deci era practic imposibil ca poștașii cu pensia să ajungă la toți pensionarii înainte de Paște, mai ale că 1 aprilie a fost zi de duminică, 6 aprilie e zi liberă.
– Dificultăți pentru mulți pensionari: dacă pensia s-ar fi achitat anticipat de Paște, mulți pensionari ar fi primit următoarea pensie abia peste șase săptămâni, ceea ce le-ar fi putut crea mari dificultăți acestora.
Referitor la salarii, s-au plătit anticipat de Paște pentru instituțiile care aveau ziua de salariu în perioada 6-9 aprilie. Însă aceste plăți s-au făcut doar la solicitarea instituțiilor în cauză.
Pentru celelalte instituții care nu au făcut astfel de solicitări, salariile se vor plăti la termen.
Referitor la plata indemnizațiilor sociale, au fost devansate plățile acestor drepturi bănești doar în cazurile în care termenul de plată era în perioada 6-9 aprilie (zile libere). Celelalte drepturi de acest gen sunt și vor fi plătite la termenul obișnuit.
Domnul Roman nu este în măsură să vorbească despre salarii și pensii atât timp cât face parte din partidul lui Boc și Blaga. În 2011, de Paști, românii au avut salariile și pensiile tăiate iar cei pe care acum îi apără domnul Roman erau în concedii exotice de mii de euro în afara țării.
Pe această cale informăm că sumele câștigate de angajații din educație în instanțe, după ce guvernarea BOC a tăiat cu 25% salariile în 2010, vor fi plătite în tranșe, începând cu acest an. PSD face astfel dovada că vindecă răul făcut de alții. Este deja fapt arhicunoscut că una dintre primele măsuri după preluarea guvernării a fost revenirea la salariile de dinainte de tăierea cu 25% decisă în regimul BOC-BĂSESCU, ai cărui exponenți reprezentativi se regăsesc azi în PNL, exponenți de tipul Florin Roman.
Pentru un partid care are greaua moștenire a înfometării românilor prin scăderea salariilor în perioada 2009-2012, PDL (PNL) nu ar mai trebui să-l lase pe domnul Roman să vorbească despre un subiect sensibil și greu pentru ei.
PSD face apel la decență și rezervă în perioada sărbătorilor creștine și îi îndeamnă și pe reprezentanții celorlalte partide politice să nu creeze vrajbă și dezbinare în rândul românilor. Este datoria noastră să respectăm zilele de odihnă și de sărbătoare ale fiecărui cetățean și să ne proiectăm o conduită fără minciuni și manipulări.
Biroul de presă al PSD Alba
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Aquapark modern, la Alba Iulia, în zona șoselei de centură: Planul Urbanistic de Detaliu, la aprobare în Consiliul Local
Aquapark modern, la Alba Iulia, în zona șoselei de centură: Planul Urbanistic de Detaliu, la aprobare în Consiliul Local Un proiect de hotărâre privind aprobarea:P.U.D. pentru REGENERARE URBANĂ PRIN AMENAJARE DE SPAȚII VERZI ȘI CONSTRUIREA UNEI BAZE SPORTIVE ȘI DE AGREMENT, Mun. Alba Iulia, zona ȘOSEAUA CENTURA – Alba Iulia, C.F. nr. 125947, jud. Alba, […]
Video | Lucrare complexă de schimbare a canalizării pluviale cu descărcare în râu într-un oraș din Alba: „Când ploua tare, apa intra în curțile oamenilor”
Lucrare complexă de schimbare a canalizării pluviale cu descărcare în râu într-un oraș din Alba: „Când ploua tare, apa intra în curțile oamenilor” Primăria Municipiului Blaj a demarat lucrările de reconfigurare a rețelei de canalizare pluvială pe strada Petőfi Sándor, cu scopul de a preveni acumulările de apă și inundarea curților riveranilor în timpul ploilor […]
Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui”
Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui” Fostul premier desemnat Adrian Veștea și-a anunțat susținerea pentru Platforma Liberal-Conservatoare, inițiată de Alin Tișe în interiorul PNL. Liberalul susține că demersul urmărește reafirmarea identității doctrinare a partidului și încurajarea dialogului intern, respingând ideea că platforma ar reprezenta […]







