Ştirea zilei

Proxenet arestat preventiv la Curtea de Apel Alba Iulia. Cum câștiga bani cu ajutorul iubitei sale și povestea jafului de 50.000 de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Proxenet arestat preventiv la Curtea de Apel Alba Iulia. Cum câștiga bani cu ajutorul iubitei sale și povestea jafului de 50.000 de euro

În baza unui mandat european de arestare, un proxenet de 32 de ani, care obținea bani de pe urma prostituției practicate de iubita sa în Franța, a fost arestat preventiv la Curtea de Apel Alba Iulia.

L. Cătălin este acuzat de proxenetism săvârşit în cadrul unui grup infracţional organizat, de comerţ cu fiinţe umane, furt calificat, participare la o asociere de infractori, spălare sub formă calificată a produselor unei infracţiuni. Pedeapsa prevăzută de legislaţia franceză pentru aceste fapte este de până la 20 de ani de închisoare. Mandatul european de arestare a fost emis de Tribunalul Judiciar din Nancy, iar faptele au avut loc în perioada 2018 – 2019. În legea română faptele se regăsesc sub incriminarea de trafic de persoane, proxenetism şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Cercetările realizate de autorităţile franceze au scos la iveală o echipă de circa 10 fete românce şi sud-americane ce se prostituau, fiind supravegheate noaptea de 3-4 oameni, printre care unii gestionau anunţurile, iar alţii se ocupau cu securitatea fetelor, astfel încât toţi profitau de banii din practicarea prostituţiei . L. Cătălin a fost identificat ca fiind proxenetul prietenei sale cu care forma un cuplu. El supraveghea şi gestiona anunţurile şi beneficia de veniturile prietenei sale.

Anchetatorii francezi au mai reţinut faptul că, la data de 17 ianuarie 2019, în localitatea Saint Egreve, un alt cuplu implicat în acest dosar a fost agresat în camera de hotel şi a fost jefuit de o sumă mare de bani. Suspiciunile arată că românul ar fi fost implicat şi în acest caz.

”S-a furat autovehiculul acestui cuplu precum şi suma de 50.000 euro. Interceptările telefonice au arătat că L. C. ar putea fi implicat în săvârşirea acestei agresiuni. Audiată fiind, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare din Franţa în vederea cercetării sale pentru faptele pretins a fi comise pe teritoriul statului francez întrucât a mai fost judecată şi condamnată pentru aceleaşi fapte şi motivat de faptul că şi-a întemeiat o familie pe teritoriul naţional”, se precizează în hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, din 8 septembrie 2020, prin care a fost pus în excecutare mandatul european.

Bărbatul a fost arestat preventiv şi a fost trimis sub pază judiciară în Franţa.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 13 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 13 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Update Video | Accident grav în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Alba Iulia: Impact între 2 autovehicule înainte de podul peste Mureș. Intervine echipaj SMURD Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, inainte de podul de la Mureș, a anunțat ISU Alba sâmbătă, 12 septembrie 2026, la ora 20.29.  […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel umanitar pentru Cornelia, o femeie de 53 de ani din Alba care trăiește într-o colibă improvizată din PVC și folie, într-un sat din județ. Oameni cu suflet mare vor să-i construiască o căsuță înainte de iarnă La marginea unui drum din Tăuți, județul Alba, într-o locuință improvizată din PVC și folie, își duce traiul […]

Citește mai mult