Actualitate

Protestul transportatorilor și agricultorilor continuă, după negocierile EȘUATE cu premierul Ciolacu

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Protestul transportatorilor și agricultorilor continuă, după negocierile EȘUATE cu premierul Ciolacu

Transportatorii și agricultorii care au participat la discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu au anunțat, la finalul întâlnirii, că li s-a promis că vor exista grupuri de lucru care vor analiza cele 40 de revendicări, dar protestul va continua, decizia de a rămâne în stradă fiind a fiecăruia dintre participanți.

„În urma întâlnirii cu primul ministru al României și prezentarea problemelor pe care le avem (…) am primit promisiuni verbale că vor fi înființate grupuri de lucru cu ministerele de resort și instituțiile implicate în problemele noastre, începând de luni, 15.01.2024. Decizia de a continua protestul aparține fiecăruia care este în stradă. Noi personal am hotărât că vom rămâne în stradă”, au anunțat participanții la întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, la finalul acesteia.

Citește și: Ministrul Agriculturii: Nu am primit nicio solicitare de discuții de la fermierii care protestează

Întrebați ce ar dori concret, reprezentanții protestatarilor au transmis: „Plus o valoare în buzunarul dumneavoastră”. Protestatarii au precizat că au prezentat premierului o listă cu 40 de revendicări, printre care:

  • Reducerea accizei la motorină la 50 de bani pe litru;
  • Reducerea prețului la gaze naturale la nivelul anului 2021;
  • Amânarea plății ratelor la credite pentru IMM-uri;
  • Acordarea de subvenții pentru producătorii agricoli.

Protestul transportatorilor și agricultorilor a început pe 10 ianuarie 2024, în semn de nemulțumire față de creșterea prețurilor la carburanți, gaze naturale și alte materii prime. Protestatarii au blocat mai multe drumuri din țară, inclusiv autostrăzile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în România până în 6 aprilie 2026: Temperaturi mult mai ridicate în aproape toată țara. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în România până în 6 aprilie 2026: Temperaturi mult mai ridicate în aproape toată țara. Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 6 martie 2026, prognoza meteo actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 9 martie – 6 aprilie. Potrivit meteorologilor, […]

Citește mai mult

Actualitate

Fostul ministru al Educaţiei: Fondul de burse pentru studenţi pe tot anul 2026 ar urma să fie în jur de 1,5 miliarde de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fostul ministru al Educaţiei: Fondul de burse pentru studenţi pe tot anul 2026 ar urma să fie în jur de 1,5 miliarde de lei Fostul ministru al Educației Daniel David a anunțat că fondul de burse pentru studenți propus pentru întreg anul 2026 ar urma să ajungă la aproximativ 1,5 miliarde de lei din bugetul […]

Citește mai mult

Actualitate

Moody’s, avertisment dur: „România ar putea fi retrogradată dacă planul de consolidare fiscală nu va fi implementat în mod eficient”

Ioana Oprean

Publicat

în

Moody’s, avertisment dur: „România ar putea fi retrogradată dacă planul de consolidare fiscală nu va fi implementat în mod eficient” Agenția de evaluare financiară Moody’s Ratings a finalizat o analiză periodică a ratingurilor României, inclusiv a ratingului pe termen lung Baa3, cu perspectivă „negativă”. Agenția a precizat că această perspectivă reflectă riscurile semnificative de implementare […]

Citește mai mult