Ştirea zilei

Protestele grefierilor din județul Alba CONTINUĂ: Care sunt doleanțele angajaților și cum își vor desfășura activitatea

Ioana Oprean

Publicat

în

Protestele grefierilor din județul Alba CONTINUĂ: Care sunt doleanțele angajaților și cum își vor desfășura activitatea

Grefierii din județul Alba își continuă acțiunile de protest, până când drepturile salariale ale acestora vor fi onorate.

Petrecerea Divorțaților

Lipsa finanţării compromite independenţa si integritatea actului de justiţie, în ansamblul său.

Având în vedere faptul că:

– salariile personalului din cadrul Autorităţii judecătoreşti au fost greşit calculate la momentul elaborării actualei legi a salarizării nr. 153/2017, ceea ce a generat mii de procese pe rolul instanţelor de judecată şi nicio creştere salarială timp de 6 ani de zile,

– în anul 2023 angajatorii din sistemul judiciar au emis acte administrative de salarizare pentru punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive prin care au fost recunoscute şi recalculate corect salariile personalului, ca urmare a neaplicării sau aplicării neunitare a vechilor legi de salarizare,

– la întâlnirea din data de 7 decembrie 2023, de la sediul Ministerului Finanţelor Publice, ministrul finanţelor publice a comunicat ca nu sunt bani şi nu vor fi alocate fonduri pentru plata integrală a salariilor şi a tranşelor din hotărâri judecătoreşti şi acte administrative, scadente în anul 2023,

– la întâlnirea din data de 8 decembrie 2023, dintre prim-ministrul României, ministrul finanţelor publice, ministrul justiţiei şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu au fost invitaţi să participe şi reprezentanţi ai organizaţiei noastre sindicale, astfel că nu se cunosc concluziile acestei întâlniri, în sensul dacă vor fi sau nu alocate fonduri pentru plata integrală a salariilor şi a tranşelor din hotărâri judecătoreşti şi acte administrative,

– informaţiile apărute în spaţiul mediatic potrivit cărora Guvernul României intenţionează finalizarea proiectului de buget pentru anul 2024 în acest weekend, urmând a fi pus în transparenţă decizională în săptămâna 11-17 decembrie 2023 şi trimis în parlament pentru dezbatere şi adoptare în săptămâna 18-22 decembrie 2023,

– activitatea de judecată şi de urmărire penală se caracterizează prin efectuarea de ore suplimentare care nu sunt plătite şi nu pot fi compensate cu timp liber corespunzător din cauza volumului de muncă şi a lipsei acute de personal,

– în cadrul adunărilor generale ale magistraţilor ce au avut loc în instanţe şi parchete, în data de 20 iunie 2023, măsurile adoptate au fost în sensul soluţionării şi instrumentării numai a cauzelor considerate urgente,

– Hotărârea Adunării generale extraordinare a SNGJ Dicasterial, convocată de preşedintele sindicatului şi întrunită, în regim de urgenţă, în data de 9 decembrie 2023,

La solicitarea şi în reprezentarea a peste 7500 de membri de sindicat – personal auxiliar de specialitate şi conex – care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistemul de justiţie şi care a întreprins forme de protest spontan, vineri, 8 decembrie 2023, emitem prezentul comunicat de presă

Citește și: FOTO | PROTEST spontan al grefierilor de la Tribunalul Alba: Care sunt salariile angajaților

1. Începând cu data de 11 decembrie 2023, pe perioadă nedeterminată de timp,

personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete va adopta următoarele forme de protest:

a) grefierii vor participa la şedinţele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penală pentru soluţionarea cauzelor cu arestaţi în materie penală şi în alte materii, pentru cauzele privind obligaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluţionarea cererilor de ordonanţă preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor instanţelor şi a parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea;

b) grefierii desemnaţi să efectueze lucrările prevăzute de art. 51 din HCSM nr. 3243/22.12.2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor, în faza de procedură prealabilă şi de cameră preliminiară, vor întocmi acte numai în cauzele considerate urgente, potrivit legii sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor din instanţele în care îşi desfăşoară activitatea;

c) compartimentele auxiliare ale instanţelor şi parchetelor îşi vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul;

d) personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală;

e) personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal şi nu va mai asigura niciun fel de permanenţă în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală;

f) în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024 se va întrerupe activitatea în instanţe şi parchete timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00, timp în care se va asigura participarea grefierilor numai la şedinţele de judecată şi la activităţile de urmărire penală considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor din cadrul instanţelor şi parchetelor în care îşi desfăşoară activitatea.

Măsurile adoptate în cadrul AGE a SNGJ Dicasterial se vor completa cu formele de protest ce se vor adopta în cadrul adunărilor generale ale magistraţilor, în perioada următoare.

Citește și: Grefierii de la Tribunalul Alba continuă formele de PROTEST, pe perioadă nedeterminată: Cum își vor desfășura activitatea

2. Solicităm coaliţiei de guvernare:

1. asigurarea, în regim de urgentă, a fondurilor pentru:

a) achitarea integrală a salariilor aferente lunii noiembrie 2023, recunoscute şi recalculate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023;

b) plata tranşelor din hotărâri judecătoreşti definitive şi acte administrative de salarizare scadente în anul 2023;

2. prevederea si asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a fondurilor necesare pentru:

a) achitarea integrală a salariilor şi a altor drepturi de natură salarială,

b) achitarea diferenţelor de drepturi salariale, restante, aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv,

c) achitarea diferenţelor de drepturi salariale, restante, aferente perioadei 1 ianuarie 2018-31 martie 2023, inclusiv, astfel cum au fost recunoscute si recalculate prin hotărâri judecătoreşti definitive si acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023.

d) funcţionarea în condiţii normale a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi bărbați din Vaslui, reținuți pentru furt calificat în Alba: Au sustras motorină din utilaje parcate la Bucerdea Vinoasă Marți, 27 octombrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 26, respectiv 20 de ani, ambii din localitatea […]

Citește mai mult