Protest cu fursecuri în faţa sediului DIICOT Alba, pentru eliberarea lui „Puşcărie”
Mary Mircea, sora lui Teodor Şchiop zis „Puşcărie”, considerat de procurori capul grupării de recuperatori din dosarul „Prostituate pentru VIP-uri” şi aflat de 7 luni în arest preventiv, a protestat ieri, de ziua de naştere a fratelui ei, în faţa sediului DIICOT Alba Iulia într-un mod inedit. Ea a împărţit fursecuri şi manifeste trecătorilor, spunând că doreşte astfel să atragă atenţia asupra faptului că din luna octombrie 2010 „Puşcărie” stă după gratii în arest preventiv, fără să existe încă o condamnare pe numele lui. „Nu spun că fratele meu este nevinovat, însă cred că ar putea fi şi el judecat în stare de libertate, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor inculpaţi arestaţi odată cu el şi eliberaţi apoi rând pe rând. Teodor Şchiop este părintele unui copil minor, de 14 ani, care este în întreţinerea bunicii lui iar aceasta nu munceşte”, a explicat Mary Mircea. Teodor Şchiop zis „Puşcărie” a fost reţinut de procurorii DIICOT Alba în toamna anului trecut alături de alţi 12 bărbaţi din judeţ acuzaţi de cele mai grave fapte prevăzute de codul penal – instigare şi constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, şantaj, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal, distrugere, proxenetism, prostituţie. În dosar au fost trimise în judecată în total 22 de persoane. (N.L.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026
Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene
Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]
Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii
Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]