Protest al procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, împotriva eliminării pensiilor speciale. Se restrânge activitatea cu publicul pe perioadă nedeterminată
Protest al procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, împotriva eliminării pensiilor speciale. Se restrânge activitatea cu publicul pe perioadă nedeterminată
Protest al procurorilor albaiulieni, solidari cu colegii din țară, după ce propunerea legislativă de eliminare a pensiilor de serviciu urmează să fie dezbătută în Parlament.
În considerarea faptului că iminenta abrogare a dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu afectează independența statutul constituțional al procurorilor, în cadrul Adunării Generale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba din data de 23.01.2020, procurorii au decis, cu majoritate de voturi, următoarele:
- Solidarizarea cu protestul colegilor judecători din cadrul Tribunalului Alba, precum al celorlalți colegi judecători și procurori din țară;
- Începând cu data prezentei, restrângerea activității cu publicul, în sensul că, exceptând cauzele urgente, cererile, memoriile și plângerile se vor putea adresa instituției noastre doar prin poștă sau în format electronic. Această măsură a fost dispusă pe perioadă nedeterminată, până la retragerea sau respingerea propunerii legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraților;
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu
Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu Un incediu a izbucnit duminică după-masa la acoperișul unei locuințe din Ighiu. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ighiu, la ieșirea spre Ighiel. Din informațiile […]
Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista
Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista Consiliul Județean Alba propune noi tarife pentru serviciile medicale la cerere oferite de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia în 2027. O consultație de specialitate ar urma să coste, în general, 100 de lei, o colonoscopie – 500 de […]
Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit la un autoturism din Ponorel. Au intervenit pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ponorel. Din informațiile primite, incendiul se manifestă la compartimentul motor al unui autoturism. Din fericire nu s-au înregistrat victime. […]
