Proprietarul pensiunii ”La Vasile” din Arieșeni, făcută SCRUM după un incendiu, s-a ales cu pagube de peste 500 de mii de euro. Cauza probabilă, un scurtcircuit electric
Tatăl primarului din comuna Arieșeni s-a ales cu pagube de peste cinci sute de mii de euro, după ce pensiunea ”La Vasile” administrată de el a fost mistuită de flăcări într-un incendiu produs sâmbătă noaptea. Potrivit ISU Alba, cauza probabilă a incendiului o reprezintă un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Comunicat ISU Alba: Pichetul de pomieri Cîmpeni a intervenit sâmbătă noaptea, la ora 00.12, în com. Arieșeni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune, cu pericol de propagare la alte imobile aflate în vecinătate. La sosirea pompierilor militari, incendiul se manifesta generalizat la pensiunea compusă din P+2+M, construită din material lemnos și acoperită cu învelitoare din tablă.
Pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD – 1 ofițer și 19 subofițeri, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Arieșeni (4 voluntari și 1 motopompă ), Stația de pompieri Ștei – ISU Bihor (5 subofițeri, 1 autospecială de stins incendii și 1 ambulanță SMURD), Grupa Operativă a ISU Alba (2 ofițeri și 1 subofițer), Postul de Poliție Arieșeni ( 3 polițiști), un echipaj de la Postul de Jandarmi Montan Arieșeni (5 jandarmi) și cetățeni (25).
Ca urmare a acestui incendiu, a ars în totalitate pensiunea pe o suprafață de aproximativ 450 mp, o anexă pe o suprafață de circa 100 mp, iar la o gospodărie aflată în vecinătate a fost afectat un perete al casei și au ars în întregime două anexe pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Au fost protejate trei case de locuit și mai multe anexe. Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un scurtcircuit electric produs la un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Alina Maria Mărescu Dumitrescu, pagubele produse de incendiu sunt estimate la aproximativ 2.400.000 de lei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor câteva măsuri privind instalațiile electrice, şi anume:
- nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
- nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
- nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 1 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj pe „Ilie Oană”! Motivul: refuzul unui transfer tentant în China, cu salariu de un milion de euro
Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj pe „Ilie Oană”, în disputa cu Petrolul Ploiești, din Superligă! Motivul: refuzul unui transfer tentant în China, cu salariu de un milion de euro! Andrei Cordea (27 de ani) a refuzat să joace în Petrolul – CFR Cluj! Fotbalistul din Alba este cel mai prolific […]
FOTO | Mihaela Mih-Dehelean, sportiva din Alba Iulia, în TOP 8 mondial la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Spania: ,,Am reușit să ajung în vârf cu inima la moții mei a căror istorie e piatră și vis și nerenunțare”
Mihaela Mih-Dehelean, sportiva din Alba Iulia, în TOP 8 mondial la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness din Spania: ,,Am reușit să ajung în vârf cu inima la moții mei a căror istorie e piatră și vis și nerenunțare” Sportiva Mihaela Mih-Dehelean, din Alba Iulia, a obținut un rezultat de excepție la Campionatul Mondial de […]
