Promovarea de proiecte noi la Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu” Cugir
Printre iniţiativele Colegiului Tehnic „I.D. Lăzărescu” Cugir se află şi fundamentarea a trei proiecte importante menite să contribuie la dezvoltarea culturii organizaţionale din cadrul şcolii şi să aducă cât mai multe îmbunătăţiri în activităţile pentru elevi şi cadre didactice. Acestea au fost depuse deja la ANPCDEFP pentru evaluare, urmând ca liceul să primească cât mai curând un răspuns pe această temă. Primul dintre aceste proiecte poartă numele „Leonardo da Vinci” IVT – Formare Vocaţională Iniţială Tehnică – şi este destinat elevilor cuprinşi în anul şcolar 2012-2013, pentru elevii claselor XI B -XI C, proiect în cadrul căruia 24 de elevi selectaţi după o procedură riguroasă îşi desfăşoară stagiul de pregătire practică de patru săptămâni în firme specializate din Germania. Valoarea proiectului este de 79.018 euro. Cel de-al doilea proiect este denumit „Shaping The Future With Our Hand” (i-aţi viitorul în propriile mâini) un demers în cadrul căruia Colegiul are misiunea de coordonator iar instituţiile partenere sunt instituţii de stat şi private din Suedia, Turcia, Polonia, Germania şi Spania. Proiectul urmăreşte dezvoltarea competenţelor lingvistice ale elevilor şi orientarea profesională a acestora iar valoarea acestui proiect se ridică la 24 .000 euro. Ultimul din seria celor trei proiecte „COMENIUS BILATERAL – CULTURAL AND HISTORICAL CROSSROADS” (convergenţe culturale şi istorice), cu o valoare de 24.000 de euro are partener un liceu din Turcia, Colegiul tehnic fiind coordonator. De menţionat că în cadrul acestei iniţiative va fi utilizată şi dezvoltată experienţa pozitivă din cadrul proiectului judeţean „Să ne cunoaştem monumentele din zona Cugir – Câmpul Pâinii”, derulat în perioada 2010-2011 şi care s-a bucurat de mare succes. „Sperăm ca aceste proiecte să fie aprobate în urma evaluării de către specialişti şi să contribuie la dezvoltarea culturii organizaţionale din cadrul Colegiului Tehnic „I.D. Lăzărescu” Cugir, fiind destinate în special elevilor dar şi cadrelor didactice şi comunităţii oraşului”, ne-a declarat d-na prof. Camelia Dumitrean, directorul colegiului tehnic. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]