Ştirea zilei

Promoţia a 60-a şi-a luat rămas bun de la Colegiul „Mihai Viteazul”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a fost mare sărbătoare, joia trecută, pentru că a 60-a promoţie de absolvenţi a terminat studiile liceale, după ce în seara precedentă cei 96 de camarazi şi-au luat rămas bun unii de la alţii în cadrul unui ceremonial cu torţe la care au asistat col. Marcel Domşa – comandantul liceului militar, col. Gheorghe Urian – locţiitor, prof. Dorina Trifon – director adjunct, lt. col. Daniel Albu, lt. col. Ovidiu Plopan, alţi ofiţeri şi subofiţeri, cadre didactice şi părinţi. Absolvenţii au venit cu torţe aprinse, dând pentru ultima dată onorul la apelul de seară conducerii liceului. După strigarea nominală a efectivelor, la care elevii din ultimul an au răspuns „Absolvent!” şi după coborârea drapelului de pe catarg, s-a dezlănţuit sarabanda emoţiilor, un amestec de bucurie pentru absolvire cu regrete pentru despărţirea de colegi. Am văzut eleve care au izbucnit în lacrimi, deşi cu câteva minute înainte dădeau comenzi ferme, ca adevăraţi comandanţi, semn că în cei patru ani au dobândit stăpânire de sine, ştiind să-şi controleze sentimentele atunci când trebuie. Chiar şi băieţii au fost emoţionaţi, cei patru ani în care au avut parte atât de momente frumoase, cât şi de clipe solicitante punându-şi amprenta pe camarazi. Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânărul de 22 de ani din Bucerdea Grânoasă prins băut și fără permis la volan, reținut de oamenii legii Duminică, 13 septembrie 2026, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cercetat pentru săvârșirea […]

Citește mai mult